Vacante & Calatorii

#cafea turceasca #cafea #cafenele #cappuccino #cesti cafea #bica portugheza #macchiato

Expertul Acasa.ro, Bogdan Stanciu: 5 orase europene unde sa iti bei cafeaua

Obligat de doctor sa nu mai bea cafea, Cioran a crezut ca nu va mai putea scrie niciun rand. Si el a fost doar unul dintre milioanele de oameni pentru care dimineata fara cafea este un nonsens.

Cand calatoresti, o doza de cafeina, atent preparata si servita, este exact ce iti trebuie inainte de a porni la explorat. Mai tarziu, dupa cateva obiective turistice sau activitati trecute in palmares, o cafea sorbita lenes intr-o cafenea cu dichis te face sa iti spui ca viata nu e chiar asa de rea.

Deci unde se beau cele mai bune cafele pe batranul continent? Publicatiile de travel se contrazic in general pe aceasta tema, de exemplu unele omitand – scandalos! – Viena din recomandari, iar altele trecand cu vederea cafeaua italiana. Am pus pana la urma cap la cap mai multe topuri „de specialitate” si am adaugat cate ceva din experientele redactorilor cluj.travel si iata ce a iesit.

1. Viena

O gramada de orase sunt mandre de traditia cafenelelor lor, dar doarViena se poate lauda ca a introdus stiinta de a bea aceasta licoare in Patrimoniul UNESCO. Inca din secolul al XVII-lea, orasul se lauda cu cafenelele sale cu mese de marmura si scaune Thonet. In medie, pe lista unei cafenele respectabile se gasesc peste 20 de feluri de cafea, asa ca studiati-o atent si nu va temeti sa cereti ajutor chelnerilor, dispusi oricand sa va ajute.

2. Roma

In Roma gasesti de baut o cafea aproape oriunde. Este de parca tot orasul si-ar trage seva din cafeina. Cappuccino, macchiato, espresso, la fel ca pastele si picturile renascentise, impanzesc orasul. Si la fel ca ele, sunt o forma de arta. Specialistii in cafea, numiti „baristi”, sunt foarte atenti cu alesul boabelor, al masinilor de facut cafea si prezentarea cafelei.

3. Istanbul

Paradoxul acestui oras este ca, desi cafeaua turceasca a cucerit Europa mai eficient decat Imperiul Otoman, localnicii beau mai mult ceai decat cafea. Pentru a prepara o cafea turceasca bogata si aromata, cafegiii din capitala culturala a Turciei prajesc si apoi macina boabele pana ajung o pulbere fina. Acesta este apoi fiarta in ibric, cateodata simultan cu zaharul. Produsul obtinut se toarna in cesti mici, fara sa fie strecurat, asa ca trebuie asteptat pana cand zatul se asaza.

Sursa foto: plusninezero.com

4. Lisabona

Capitala Portugaliei se lauda cu propriul brand de cafea. „Bica” portugheza rivalizeaza cu cafeaua turceasca in intensitate, dar este ceva mai putin aspra, spun cunoscatorii. Ca sa savurati una dintre aceste cafele aromate, va trebui sa intrati intr-o „pasteleria”, unde se servesc intotdeauna si celebrele produse de patiserie locale.

5. Paris

In Orasul Luminilor este mai degraba vorba despre cafenele decat despre cafea, deoarece cunoscatorii se plang de boabele prea prajite si de masinile de slaba calitate. Cafenele, insa, sunt cele care nu te lasa sa pleci din oras fara sa fi gustat un pic din aroma laissez-faire pariziana.

Sursa foto: a-coffeeholic-travel-tale.blogspot.com

Citeste mai multe articole despre destinatii perfecte pentru o vacanta de vis pe cluj.travel!

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
bogdan stanciu

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea