INVESTESTE IN COMUNICARE ELECTORALA

Alege Acasa.ro pentru succesul campaniei tale electorale! Pentru o oferta personalizata contacteaza-ne la office@acasa.ro sau la 0374.112.675.

Boli

#ulcerul gastroduodenal #ulcer

Ulcerul gastroduodenal: cauze, simptome si tratament

Ulcerul gastroduodenal reprezinta o afectiune digestiva caracterizata prin formarea unor leziuni in mucoasa stomacului sau a duodenului, prima parte a intestinului subtire. Aparitia acestora este cauzata de actiunea acidului gastric (cu rol in digestie) asupra mucoasei stomacale si / sau duodenale.

 

Ulcerul gastroduodenal poate varia in functie de dimensiunile leziunilor produse sau de localizarea acestora. De asemenea, prezinta o serie de manifestari specifice, pe care le vom analiza in cele ce urmeaza, alaturi de factorii de risc, diagnosticarea, solutiile de tratament si modurile prin care se poate preveni.

Factori de risc ai ulcerului gastroduodenal

Ulcerul gastroduodenal este o afectiune posibil asociata unor factori precum:

  • varsta avansata;
  • istoricul familial;
  • consumul de alcool;
  • fumatul;
  • anumite afectiuni;
  • infectia cu Helicobacter pylori;
  • antiinflamatoarele nesteroidiene (administrate pe termen lung).

Alimentatia poate juca un rol in exacerbarea simptomelor ulcerului, dar nu este neaparat o cauza directa a acestuia. Stresul este un alt factor de risc, ce poate contribui la aparitia ulcerului gastroduodenal sau exacerba manifestarile deja existente, pentru ca afecteaza mecanismele de protectie ale stomacului si duodenului.

Simptomele ulcerului gastroduodenal

Simptomele ulcerului gastroduodenal pot varia in functie de fiecare individ. Cele mai comune semne sunt:

  • durerea abdominala superioara;
  • senzatia de arsura in stomac;
  • senzatia de satietate rapida;
  • greata sau varsaturile;
  • scaderea in greutate;
  • anemia.

Simptomele ulcerului gastroduodenal pot avea caracteristici diferite de cele ale altor afectiuni gastrointestinale. De exemplu, durerea cauzata de acest tip de ulcer poate fi descrisa ca o durere arzatoare si apare adesea cand stomacul este gol, in special, noaptea sau la cateva ore dupa mese.

Exista si simptome ce necesita un consult in regim de urgenta la medicul gastroenterolog:

  • durere intensa in abdomen;
  • prezenta sangelui in varsaturi;
  • scaun negru sau cu urme de sange.

Cu toate acestea, este important de inteles ca simptomele pot varia de la o persoana la alta. Unii pacienti cu ulceratii dezvoltate la nivel gastroduodenal pot sa nu prezinte niciun simptom. In plus, severitatea simptomelor nu reprezinta neaparat un indicator al gravitatii acestora.

Diagnosticarea ulcerului gastroduodenal

Diagnosticarea ulcerului gastroduodenal este esentiala pentru stabilirea tratamentului adecvat si pentru prevenirea complicatiilor. Metodele de diagnostic includ:

  • endoscopia - procedura minim invaziva, ce implica utilizarea unui tub flexibil cu o camera de inalta rezolutie, pentru a examina stomacul si duodenul; aceasta metoda permite detectarea directa a ulcerelor si, in unele cazuri, colectarea de probe pentru o eventuala analiza histologica;
  • analize de sange -  efectuate pentru a detecta prezenta in organism a bacteriei Helicobacter pylori, adesea asociata cu dezvoltarea ulcerului gastroduodenal.

Diagnosticarea timpurie este esentiala pentru a incepe tratamentul si pentru a evita complicatiile grave. Procesul incepe cu o discutie detaliata cu medicul, privind simptomele pacientului, continuata cu realizarea unei evaluari fizice si efectuarea endoscopie si / sau a analizelor de sange.

Tratament pentru ulcer gastroduodenal

In functie de rezultatele testelor efectuate, specialistul ar putea recomanda un tratament pentru ulcer gastroduodenal compus din:

  • medicamente - constituie prima linie de tratament, fiind prescrise de medicul gastroenterolog cu scopul reducerii aciditatii stomacului si protejarii mucoasei gastrice sau duodenale; in cazul in care ulcerul este cauzat de o infectie cu bacteria Helicobacter pylori, tratamentul cu antibiotice este indispensabil.
  • modificarea stilului de viata - evitarea alimentelor care pot agrava simptomele, cum ar fi alimentele picante sau grase, cafeaua si alcoolul; fumatul este, de asemenea, un factor agravant, deci renuntarea la acest obicei poate contribui la tratarea acestui tip de ulcer;
  • interventia chirurgicala - varianta de tratament pentru ulcerul gastroduodenal, posibil recomandata de specialist in cazul in care boala nu raspunde la tratamentul medicamentos, sau atunci cand apar complicatii precum sangerarea, perforarea sau obstructia; implica indepartarea unei parti a stomacului sau a intestinului, sau poate fi necesara pentru a opri sangerarile.

Prevenirea ulcerului gastroduodenal

Prevenirea aparitiei ulcerului gastroduodenal implica o serie de modificari in stilul de viata si in alimentatie:

  • adoptarea unui regim alimentar echilibrat si evitarea alimentelor / bauturilor care pot irita stomacul si duodenul;
  • solicitarea sfatului medicului specialist, inainte de a incepe orice tratament medicamentos, pentru reducerea riscului de aparitie a bolii;
  • aplicarea unor metode eficiente pentru reducerea nivelurilor de stres: yoga, meditatia sau exercitiile fizice regulate;
  • renuntarea la fumat pentru a proteja mucoasele stomacala si duodenala, afectate de nivelul crescut al acidului gastric cauzat de acest obicei.

Ulcerul gastroduodenal este o afectiune serioasa, cauzata de factori de risc precum alimentatia neechilibrata, stresul si anumite medicamente. Simptomele pot varia de la un caz la altul, iar diagnosticarea timpurie este cruciala pentru aplicarea la timp a unui tratament eficient.

Acest articol are un rol pur informativ si nu trebuie sa inlocuiasca evaluarea de specialitate a medicului gastroenterolog. Daca acuzi simptome posibil asociate ulcerului gastroduodenal, precum cele pe care le-am analizat in acest articol, programeaza-te pentru o intalnire cu specialistii Spitalului Memorial Baneasa!

FOTO: shutterstock.com

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din boli

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului


Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului