Boli

#sforait #somn #zgomot #odihna #val palatin #respiratie #greutate #gat #organism #sanatate #benzi nazale #perna anti-sforait #chirurgie #faringotomie

Scapa de sforait prin metoda care ti se potriveste

Chinezii considera sforaitul un semn de sanatate. Insa, medicii nu sunt de aceeasi parere. ,,Sforaitul este o problema serioasa, dar mai putin luata in seama, poate si pentru ca a devenit subiectul unor glume savuroase. Dar medicii o considera o boala grava si o trateaza ca atare. Sforaitul chinuie viata multora dintre noi si duce la complicatii serioase”, a mentionat prof. dr. Ioan Paul Stoicescu, medic primar pneumolog la Institutul de pneumologie „Marius Nasta” din Bucuresti, in cadrul unei conferinte de presa.

Sforaitul se produce pe durata somnului o data cu inspiratia, moment in care tesuturile moi ale valului palatin vibreaza la trecerea aerului. Un sforait mediu atinge cu usurinta un nivel sonor de 45 dB pana la 60 dB (zgomotul vocii umane) in timp ce un sforait puternic poate atinge 95 dB care corespund zgomotului trecerii unui camion. In mod evident, sforaitul tulbura viata persoanelor din mediul celui afectat si poate cauza insomnie.

Cauzele sforaitului

Cu cat tesuturile se relaxeaza mai tare, iar trecerea aerului se face cu dificultate, cu atat riscul de sforait este mai mare. Respiratia sonora poate fi provocata sau accentuata din cauza uneia dintre situatiile urmatoare:

  • Surplus de greutate care antreneaza presiune la nivelul gatului;
  • Polipi in caile nazale;
  • Amigdale prea voluminoase;
  • Congestia cailor nazale din cauza unei raceli sau a unei alergii;
  • Consumul de alcool sau de calmante;
  • Relaxarea tesuturilor din zona valului palatin (omusorul).

Este necesar:

  • Sa pierzi kilogramele in plus;
  • Sa renunti la fumat (tutunul produce o inflamatie a mucoaselor de la nivelul gatului si al nasului);
  • Sa nu consumi alcool seara, inainte de culcare (caci relaxeaza muschii gatului in timpul somnului);

  • Sa nu iei somnifere sau calmante;
  • Sa eviti sa dormi pe spate (tips: coase de bluza de pijama un buzunar cu o minge de tenis, in partea din spate; te va incomoda ori de cate or vei dori sa stai pe spate)

6 solutii impotriva sforaitului

Supraponderabilitatea este principala cauza a sforaitului. Prezenta grasimilor pe peretii gatului actioneaza asupra aerului care este inspirat. Potrivit unui studiu efectuat in Franta pe 850 de barbati, cu varste cuprinse intre 22 si 66 de ani, persoanele care sforaie sunt in general cele care au surplus de greutate. Tratamentul impotriva sforaitului se bazeaza pe mai multe metode terapeutice, insa in cazul tuturor aveti nevoie de sfatul medicului.

Masurile igienico-dietetice sunt indispensabile si pot chiar sa reduca puternic sforaitul. Aceste masuri constau in evitarea factorilor care favorizeaza sforaitul.

1. Chirurgia conventionala - Faringotomia chirurgicala: operatie sub anestezie generala prin care se realizeaza o rezectie a unei parti din valul palatin (omusor) si din amigdale, pentru a permite largirea spatiului de la nivelul gatului si diminuarea vibratiilor care au la origine sforaitul.  Rezultatele acestei interventii chirurgicale au aratat ca 80% dintre pacienti s-au declarat multumiti. Sforaitul nu dispare intotdeauna complet si poate reapare dupa cativa ani. Dupa interventie, pacientii resimt efecte nedorite precum durerile in zona gatului si imposibilitatea de inghitire, dar exista de asemenea si riscul unei hemoragii.

2. Chirurgia cu laser: denumita uvuloplastie, operatia este de obicei realizata sub anestezie locala. Interventia consta in extragerea unei parti foarte mici din valul palatin. Rezultatele sunt comparabile cu cele ale chirurgiei conventionale.

3. Radiofrecventa: este o tehnica noua, superioara cauterului clasic si laserului. Operatia consta in introducerea unui electrod in valul palatin sub anestezie locala si incarcarea acestuia cu curent electric care favorizeaza retractarea tesuturilor si diminuarea vibratiilor omusorului. Avantajul acestei metode este simplicitatea operatiunii si intensitatea mica a durerilor. Totusi, sunt necesare cateva sedinte.

4. Benzi nazale dilatatoare. Benzile nazale se aplica simplu pe nas si actioneaza la fel de simplu: ridica cu blandete narile, marind deschiderea cailor nazale, si permite persoanei care foloseste produsul sa respire pe nas si nu pe gura. Astfel, se reduce congestia nazala si implicit sforaitul. Acest produs a fost lansat recent si in Romania : benzile nazale RespiriUsor (GSK). Produsul nu contine substante medicamentoase, ceea ce face sa nu aiba efecte secundare sistemice, nu trebuie cumparat cu reteta medicala si este usor de folosit.

Banda nazala este adeziva, are lamele flexibile si si-a dovedit eficacitatea de a ameliora instantaneu congestia nazala si de a reduce sau elimina sforaitul in cazul a 75% dintre persoanele care au aceasta problema. Pret: 30 lei

5. Proteza pentru mandibula. Anumiti medici recomanda folosirea protezelor pentru gura, care se aplica doar pe timpul noptii. Acest aparat dentar impinge in fata mandibula si astfel permite largirea faringelui si stabilirea unei circulatii normale a fluxului respirator. Totusi, riscurile folosirii pe termen lung nu au fost inca determinate.

Setul Somnofit este alcatuit din: un mulaj pentru maxilarul superior prevazut cu doua carlige; un mulaj pentru maxilarul inferior prevazut cu patru carlige, un termometru plutitor, o cutie de pastrare ventilata, un pachet cu 100 benzi elastice ortodontice. Durata de utilizare este cuprinsa intre 8 si 15 luni. Pret: 340 lei

6. Perna anti-sforait. Metoda non-invaziva, sforait este considerata una dintre cele mai simple metode de inlaturare a sforaitului. Pentru ca in majoritatea cazurilor sforaitul se produce in timpul somnului „pe spate”, perna este prevazuta cu o protuberanta la nivel central, care intorce capul pe o parte sau pe cealalta. Perna Dormeo poate fi umflata la inaltimea fiecarei persoane, cu ajutorul accesoriului inclus. Pret: 219 lei

Sforaitul duce la un somn agitat si la incapacitatea organismului de a se odihni suficient in timpul somnului. „Oboseala este responsabila pentru instalarea multor afectiuni ale organismului. O alta complicatie grava a sforaitului este sindromul de apnee in somn (oprirea respiratiei pentru cateva secunde, la intervale mai mici sau mai mari de timp). Apneea determina scaderea concentratiei de oxigen in sange, provocand boli cerebrale si cardiace” a mai explicat  prof.dr. Ioan Paul Stoicescu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din boli

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Sfecla rosie, aliat de nadejde in curele de slabit

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Vedeta lunii septembrie: anghinarea. De ce merita cumparata?

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare