Boli

# metode eficiente de sustinere a ficatului # sustinerea ficatului #sustinere ficat #ficat

Cele mai eficiente metode naturale pentru sustinerea ficatului

Detoxifierea ficatului nu este, de obicei, principala noastra preocupare, pana cand, intr-o zi, acesta  nu mai functioneaza corect. Ficatul are trei functii: sortare, sintetizare si stocare. Printre altele, descompune hormoni, inclusiv insulina, sintetizeaza colesterolul, stocheaza anumite vitamine, ca A, B12, D, K si E, si mai multe minerale, cum ar fi fierul si cuprul. Joaca un rol important in metabolismul proteinelor, precum si in distrugerea celulelor rosii din sange, a leucocitelor imbatranite, a unor bacterii si a unor toxine. Functionarea celulelor determina formarea de amoniac, un compus nociv pentru organism. Ficatul transformă amoniacul în uree, care este apoi eliminata de rinichi. Pe scurt, ficatul lucreaza in permanenta, iar pentru sustinerea functiilor sale este necesar sa ai un stil de viata cat mai sanatos. Unele plante medicinale si alimente sunt foarte utile in stimularea functiei hepatice si biliare.

 

Fitoterapia

Un ficat prea solicitat are nevoie, mai inainte de toate, sa se regenereze. Pe de alta parte, un ficat agresat printr-o dieta prea bogata in grasimi va avea nevoie sa fie detoxifiat, curatat. Pentru functionarea optima a ficatului, se pot folosi doua tipuri de plante medicinale. Unele ajuta la drenarea organului, altele sunt utile pentru regenerarea lui.

Plantele colagoge, precum coada-soricelului, anghinarea, cimbrul de cultura, coada-calului, papadia, rostopasca, actioneaza in principal asupra vezicii biliare, stimuland contractia acesteia si evacuarea bilei in duoden. Se recomanda utilizarea acestora dupa mese, pentru a ajuta digestia. Insa ele trebuie sa fie evitate in caz de obstructie a cailor biliare sau de calculi. Motivul este acela ca exista riscul ca una dintre pietre sa ajunga in caile biliare, fapt care poate reprezenta o urgenta medicala.

Plantele coleretice, ca menta, papadia, salvia, galbenelele, pelinul si musetelul, actioneaza mai presus de toate asupra ficatului, stimuland productia si, deci, volumul de bila produs de celulele sale. Aceste plante dreneaza ficatul de toxine si ajuta la curatarea organismului.

Alimentatia

Pentru curatarea ficatului si sustinerea functiilor sale, trebuie sa respecti anumite reguli alimentare care au rolul de a nu supraincarca acest organ. Daca ai facut excese alimentare, pentru o perioada, redu consumul de produse lactate, evita pe cat posibil mesele grele, ciocolata, cafeaua, alimentele prea grase, ouale, zaharul si nu consuma deloc alcool. Alege mai degraba proteine vegetale, precum leguminoase si ciuperci, varza, spanac, telina, cartof dulce, ceapa, mere, citrice si foloseste uleiuri presate la rece.

Incepe-ti ziua cu lamaie si apa fierbinte si hidrateaza-te regulat cu aceasta bautura. Lamaia are rol antiseptic si poate sa stimuleze un ficat supraincarcat.

Printre alimentele care pot fi consumate pentru a ajuta ficatul se numara ridichea neagra, care ajuta la drenare si stimuleaza vezica biliara. Aceasta nu se foloseste in caz de calculi biliari.

Polenul este un alt aliat pentru detoxifierea hepatica, prin continutul sau ridicat de metionina, un aminoacid care are acest rol. In general, se utilizeaza timp de una-doua luni. Polenul este un supliment alimentar si cu acțiune stimulatoare, deci, daca treci printr-o stare mai mare de agitatie, redu doza de polen.

Aceste sfaturi pot fi aplicate zilnic, dar mai ales in caz de excese sau de „criza hepatica”.

Probleme digestive, migrene, calculi biliari, ameteli, tulburari menstruale, dureri inflamatorii, probleme oculare, de circulatie a sangelui, ale pielii, in special eczeme, alergii - sunt considerate in prezent posibile manifestari ale unei tulburari hepatice. Alimentatia si terapiile pe baza de plante sunt utile in gestionarea problemelor hepatice si biliare, insa ele au un rol complementar. Se recomanda consultarea medicului specialist pentru a stabili un tratament adecvat.

Sursa foto: Pixabay.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din boli

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Feniculul previne cancerul. Descopera-i toate beneficiile!

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare