Boli

#grasime viscerala #grasime #nutritionist #obezitate

Ce pericole se ascund in spatele excesului de grasime viscerala? Afla de la medicul nutritionist Serban Damian

Obezitatea reprezinta in momentul actual o problema uriasa de sanatate publica si este in continua crestere in intreaga lume. Studiile arata ca unul din trei romani sufera de exces ponderal.

 

Acumularea de grasime subcutanata, pe care o consideram de obicei principala manifestare a obezitatii nu este singura problema care ar trebui sa ne ingrijoreze. O a doua mare problema o reprezinta grasimea viscerala. Acumularea de grasime viscerala are mai multe implicatii pe termen lung asupra sanatatii chiar si la persoanele care nu au o greutate foarte mare, dar care au grasime in exces in jurul taliei.

Grasimea viscerala se gaseste in jurul organelor abdominale precum ficat, pancreas, splina, rinichii si stomac. Toti avem o oarecare cantitate din aceasta grasime, chiar daca suntem slabi sau in forma.

Despre pericolele ascunse din spatele grasimii viscerale, la ce riscuri suntem supusi daca detinem grasime in exces, cum se masoara si mai ales despre cum putem scapa de aceasta, ne explica pe larg medicul nutritionist, Serban Damian.

“Majoritatea tesutului adipos este depozitata sub piele si poarta denumirea de grasime subcutanata. Acest tip de grasime se afla sub piele, este vizibila si se simte cand ciupesti o portiune din piele. Este grasimea care formeaza gropite si celulita. Grasimea subcutanata in exces poate afecta metabolismul glucozei si poate contribui la aparitia multor afectiuni grave. Al doilea tip de grasime este grasimea viscerala. Acest tip de grasime, este mai frecvent intalnita la barbati, se gaseste stocata profund in abdomen, in jurul organelor vitale, inclusiv ficat si intestine. La femei, inaintarea in varsta si menopauza, influenteaza stocarea grasimii, astfel ca grasimea viscerala se poate localiza intraabdominal, desi nu se constata o crestere in greutate semnificativa. Acest tip periculos de grasime a fost asociat cu bolile cardiovasculare, diabetul de tip 2, colesterolul crescut, anumite tipuri de cancer si accidentul vascular cerebral.”, explica medicul Serban Damian.

Ce provoaca acumularea excesiva de grasimea viscerala?

 Structura genetica poate avea o rol in legatura cu cantitatea de grasime viscerala pe care o detinem desi aceasta joaca un rol destul de mic. Dieta si nivelul de activitate au un impact mult mai profund asupra nivelului de grasime viscerala.

“Grasimea viscerala este periculoasa deoarece este legata de eliberarea de molecule cu efect proinflamator. Aceste inflamatii pot afecta arterele, pot patrunde in ficat si pot afecta negativ modul in care corpul descompune zaharurile si grasimile. Acumularea de grasime viscerala poate avea un impact mare asupra modului in care corpul nostru utilizeaza insulina. Acesta este un hormon care regleaza nivelul glicemiei, cum si unde depozitam grasimile, cum procesam proteinele. Atunci cand avem multa grasime viscerala, acest lucru ne poate face rezistenti la insulina, ceea ce poate conduce la dezvoltarea unor afectiuni de sanatate, cum ar fi diabetul de tip 2. De asemenea, s-a demonstrat ca excesul de grasime viscerala favorizeaza aparitia altor afectiuni de sanatate, cum ar fi hipertensiune arteriala, boli cardiovasculare, accident vascular cerebral si atac de cord, precum si cancer de san si colorectal.”, continua medicul.

O cantitate normala de grasime viscerala la o persoana medie este in jur de 10% din masa totala de grasime corporala. O femeie cu o talie mai mare de 80- 89 de centimetri si un barbat care are o talie mai mare de 95-100 de centimetri sunt susceptibili de a avea exces de grasime viscerala. Nivelul de grasime viscerala incepe sa creasca atunci cand avem o dieta incorecta si cand facem prea putina miscare. Si stresul poate juca si un rol in stocarea grasimii viscerale.

“Nefiind vizibila, grasimea viscerala este mai greu detactabila decat grasimea subcutanata. Putem afla exact nivelul de grasime viscerala din organism prin teste imagistice de tip tomografie computerizata sau rezonanta magnetica. Specialistii pot evalua cantitatea de grasime viscerala si potentialele riscuri pentru sanatate cu ajutorul unor parametri mai la indemana, precum forma corpului, circumferinta taliei, cantitatea totala de grasime corporala. Analiza compozitiei corporale prin bioimpedanta sau adipometria cu ultrasunete sunt doua metode prin care putem afla procentul de grasime corporala si distributia sa.”

Cum putem reduce nivelul de grasime viscerala?

“Daca nu faceti miscare si mancati in exces, s-ar putea sa fiti expusi unui risc foarte mare! Primul lucru pe care trebuie sa il faceti este sa reduceti sau chiar sa eliminati zaharul din alimentatie. Zaharul are valoare nutritiva redusa. Evitati sucurile carbogazoase, alimente ce contin sirop de porumb bogat in fructoza, eliminati grasimile trans si alimentele procesate, cum ar fi margarina, alimentele ambalate, chipsurile de cartofi si hamburgerii. Aveti grija la marimea portilor, alegeti carhohidrati complecsi, pe care ii puteti lua din fructe si legume si cerale integrale, precum si proteine din surse alimentare cu continut redus de grasimi, precum carne de pui, peste, oua, fasole, lactate degresate. Odata ce dieta dumneavoastra s-a imbunatatit, va trebui sa va concentrati pe exercitii fizice. Studiile au aratat ca exercitiile fizice efectuate zilnic pot ajuta  corpul sa elimine grasimea viscerala. Exercitiile fizice reduc inflamatia si contribuie la normalizarea nivelurilor de insulina si leptina. Dar cum schimbarile stilului de viata nu se refera doar la dieta si exercitii fizice, cand suntem stresati, producem un hormon numit cortizol, care s-a dovedit ca mareste stocarea de grasime viscerala. Prin urmare, reducerea stresului poate contribui la reducerea acumularii de grasime.”, ne sfatuieste medicul nutritionist, Serban Damian.

Preventia este intotdeauna mai buna decat tratarea, asadar trebuie sa preluam controlul asupra sanatatii si sa reducem grasimea viscerala, indiferent de varsta. Vestea buna este ca grasimea viscerala se poate reduce! Iar cel mai simplu mod de a o diminuna se rezuma, in esenta, la mentinerea unei diete sanatoase, reducerea consumului de alcool si efectuarea multor exercitii fizice.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din boli

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Vedeta lunii septembrie: anghinarea. De ce merita cumparata?

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Manuela Ravescu – medic dermatolog: Cea de-a patra stare de agregare a materiei, in sprijinul esteticii

Expertul Acasa.ro, dr Manuela Ravescu – medic dermatolog

Pune o intrebare