Dimineata, din reflex, aprindem radioul sau televizorul pe un post de muzica, ascultam muzica la casti in metrou, cand conducem sau cand navigam pe internet. Cu destula inconstienta am redus muzica la un simplu zgomot de fond care ne insoteste negresit in fiecare intreprindere dintr-o zi.
Once ne arata ca trebuie sa reincepem sa ascultam muzica doar pentru muzica. Adica sa stam linistiti cu mainile sub cap si sa ascultam pur si simplu. E mare lucru sa stii sa taci si sa aculti. Si, mai ales, sa stai pios, cu fruntea plecata in fata celor care creeaza. Once, cu ajutorul formatiei irlandeze The Frames, ne invata sa reascultam muzica.
Povestea filmului este simpla. El e irlandez, ea este emigranta din Polonia. El lucreaza intr-un magazin de reparat aspiratoare , ea vinde trandafiri la bucata. Amandoi sunt pasionati de instrumentele muzicale la care canta. Ca in orice poveste de viata , ei se intalnesc, si ca in orice poveste cinematografica, reusesc sa transforme in realitate tot ceea ce viseaza. Impreuna, irlandezul roscat si poloneza cu aer simplu, dar cu strategii de viata complicate, vor schimba lumea si vor salva muzica de la rolul ingrat in care epoca business manilor si a power womenurilor a limitat-o.
Pregatiti-va sa ascultati piese ale unei formatii necunoscute pentru urechile noastre hausiste si pregatiti-va sa va placa la nebunie. Si muzica si actorii. Si, mai ales, filmul.
Once este genul de poveste care te face sa zambesti. Adica sa zambesti de-adevaratelea cu toata gura , la toti trecatorii pe care ii intalnesti pe strada. Sa iei pozitia uimitului in fata vietii si pozitia fericitului in fata oricarei valori/nonvalori capitalisto-liberale in care tara noastra a fost tarata.
Daca vrei sa afli inaintea tuturor ce se intampla in lumea filmului si la ce sa te astepti de la noile aparitii, aboneaza-te la Newsletterul de Cronici Cinema.acasa.ro
