Unii se incapataneaza sa vaneze stelele pitice pentru a descifra sensul universului, altii cauta cum sa simuleze mai bine o tumora canceroasa sau sa trateze mai bine edemul pulmonar. Doctoranzii si doctorii romani in stiinta de la marile universitati de cercetare din lume isi publica munca in reviste internationale si asteapta momentul in care Romania ii va merita inapoi.
La inceputul lunii trecute, braileanca Aurora Simionescu , de 24 de ani, doctorand la institutul german Max-Planck, detecta in premiera mondiala o bucata din materia lipsa din univers, impartasindu-si descoperirea cu presa internationala si cu ziarul Cotidianul. Observatia este si parte a tezei ei de doctorat, pe care ea o va prezenta Universitatii din Munchen. Tinerii romani pleaca in numar TOT mai mare la doctorat peste granite, doar site-ul Ad Astra avand inregistrate cateva sute.
Ba prin concursuri, ba cu recomandari, ba chiar cu invitatii, ba manati de himere, impanzind laboratoarele marilor universitati din SUA, Canada, Marea Britanie, Franta sau Germania. Romania stie de ei doar din prestigioase publicatii internationale, ei stiu ca cercetarea din Romania, pe care o vad un act de simulare, are cale lunga de batut pana sa merite ceva din expertiza lor. Pana atunci ar trebui sa fie pompati mai multi bani pentru echipamente si deplasari ale studentilor la cercetare, sa se inchege mai multe colaborari internationale si sa fie risipita birocratia. In mare.
„Particula lui Dumnezeu“ poate fura oricand imaginatia unui elev de clasa a XII-a. Adrian Buzatu, acum doctorand la Universitatea McGill din Montreal, a trait-o pe pielea lui, acum sapte ani, intrigat de ce proprietati magice ar putea sa aiba aceasta particula, cunoscuta stiintific drept „bozonul Higgs“ si responsabila cu valorile maselor particulelor. O adevarata „revolutie in fizica particulelor“ i s-a derulat apoi prin fata ochilor cand a aflat ca un accelerator avea sa intre in functiune in 2005, cu sarcina de a haitui bozonul nedeslusit de nimeni pana acum.
Rezultatele de la fazele nationale ale olimpiadelor de fizica i-au pecetluit lui Adrian Buzatu calea spre Universitatea „Joseph Fourier“ din Grenoble, Franta. Aici s-a gasit cufundat in Laboratorul de Fizica Particulelor si Cosmologie si a plecat cu o diploma de „licence“, simtindu-se tot mai aproape de CERN si de „particula lui Dumnezeu“.
„M-am grabit sa contactez laboratorul din timp, sa prind loc la experimentul ATLAS, cel mai mare ce urma sa se desfasoare la Large Hadron Collider de la CERN. Deja stiam ca acceleratorul isi va incepe activitatea cam prin 2007, nu in 2005, cum se credea initial. In cele sase saptamani, am scris un raport descriptiv al detectorului ATLAS“, ne spune vanatorul lui Higgs.
Sansa l-a purtat insa peste Ocean, la Universitatea McGill, unde aplicase pentru masterat. A ramas aici sa-si faca si doctoratul, in cadrul experimentului Collider Detector at Fermilab (CDF), urmarit de aceeasi himera: bozonul Higgs. Acum face parte dintr-o echipa de 100 de persoane, intrata in competitie cu CERN. „Fara a intelege de ce particulele elementare au masa, nu vom putea intelege niciodata de unde venim.
De mai bine de 40 de ani, fizicienii nu au putut descoperi daca bozonul Higgs exista sau nu“, isi etaleaza importanta muncii sale doctorandul, care mai este si reprezentantul studentilor la doctorat si master la fizica din Canada in Consiliul Asociatiei Fizicienilor Canadieni. O mica sansa de imprastiere a misterului exista la CDF, continua el, una de 100% in laboratoarele CERN.
Anul trecut, Adrian Buzatu intra si in echipa de la stiinta.info: un site de popularizare stiintifica pentru romani, pus pe picioare de romanii din Olanda cu doctoratul in tipla. Coordonatorul proiectului este Cristi Presura, cercetator la Philips, care si-a luat titlul de doctor de la Universitatea din Groningen, Olanda, dupa un concurs pentru burse Tempus in Romania.
„Eu sunt pasionat de podcasturi. Asa ca am inceput sa fac si eu unul, impreuna cu prietenul si colegul meu Andrei Filip. Cum nu puteam vorbi liber, eu scriam si apoi citeam. Am zis sa pun si pe web ce scriu, apoi au venit si altii sa puna si ei, ca si lor le place stiinta“, spune cercetatorul de la Philips, stabilit de zece ani in Olanda. A luat nastere un adevarat club al doctorilor si doctoranzilor romani, care organizeaza si un concurs de eseuri pe tema tehnologiilor viitorului.
Pe vremea in care Adrian Buzatu se lasa prada „particulei lui Dumnezeu“, Adrian R. Belu savura cu fascinatie un articol din „Le Monde“, semnat de astrofizicianul francez Antoine Labeyrie, in 2002. Era deja stabilit in Franta, inca din clasa a VIII-a. Atunci i-au sclipit ochii in fata cuvantului „exoplaneta“ (n.r. - planeta din afara sistemului nostru solar).
„Lucram intr-un think-tank parizian la vremea aceea. Articolul relata posibilitatea la orizont de 50 de ani de a deslusi continente pe exoplanete. In pofida unui parcurs de inginer generalist de relativ bun nivel, cu stagii in SUA, Japonia si Germania, era prima oara cand auzeam de termenul «exoplaneta»“, isi aminteste Adrian Belu (33 de ani).
Pe 30 aprilie anul acesta, tanarul isi finaliza, cu sprijinul parintilor, doctoratul in astrofizica observationala, la Nisa, unde se pusese in slujba detectarii si caracterizarii planetelor extrasolare asemanatoare Pamantului. Teza de doctorat i-a asigurat un articol in revista „Astronomy& Astrophysics“, dar si colaborarea cu Agentia Spatiala Europeana si cu firma Thales, unul dintre cei mai mari fabricanti de sateliti.
Astrofizica l-a facut adeptul ei si pe Marius Dan, coleg cu Adrian Buzatu si cu Cristi Presura la stiinta.info, care, pana sa ajunga la Universitatea din Bremen, nu a facut altceva decat sa se „joace“ si sa „viseze“. A terminat Fizica la Timisoara, apoi a tastat pe Google: „PhD computational astrophysics“. „Primul anunt interesant era cel al profesorului Rosswog, un tip extraordinar“, spune el.
Anuntul l-a propulsat printre astre, mai precis printre piticele albe, stele ce si-au consumat combustibilul nuclear si pe care le studiaza acum la universitatea germana: „Evolutia lor nu se incheie o data cu procesele nucleare. Evenimentele cele mai explozive din Univers isi au originile in sisteme binare ce includ si o pitica alba, insa mai sunt si alte fenomene, desi nu la fel de impresionante pentru publicul larg“.
Marius Dan se chinuieste sa dibuiasca si gauri negre cu mase intermediare (aproximativ de 1.000 de ori mai mari decat Soarele), care nu au putut fi detectate pana acum, doar cele supermasive s-au expus omenirii. „Am analizat anul trecut ce efecte ar avea o astfel de gaura neagra asupra unei pitice albe aflate in preajma. Avem speranta ca rezultatele noastre, coroborate cu observatiile astronomice, vor confirma aceste obiecte stelare“, continua el. In plus, echipa din care face parte se apropie de clarificarea unor probleme vechi de decenii in stabilirea stramosilor supernovelor.
In timp ce unii scaneaza stelele pitice, altii cauta aplicatiile scanarii prin tomografie computerizata in medicina, biologie si geologie. De fapt asta face Marin Bodale (31 de ani), primul fizician medical angajat intr-un spital din Romania, la doctorat, la universitatea germana din Tubingen. Aici a obtinut prima bursa Marie Curie oferita de UE. „Aplicatiile tomografiei computerizate in radioterapie sunt utilizate in vederea simularilor virtuale ale tumorii canceroase“, explica Marin Bodale.
Ultimii ani au adus tratamente radioterapeutice 4-dimensionale, „prin verificarea pozitiei pacientului si a tumorii canceroase in timpul real de tratament“, continua el. Iar in geologie, tomografia computerizata este folosita la scanarea rocilor, pentru a li se stabili continutul fara urma de sectionare. Tehnica este folosita pana si la mumii.
Nici informatica nu duce lipsa de doctoranzi romani plecati peste granite. Octavian Iercan a indragit acest domeniu inca din preistoria IT-ului, cand programele se inregistrau pe banda audio, nici vorba de dischete, CD-uri sau DVD-uri.
Absolvent de inginerie silvica la Universitatea Transilvania, unde a studiat de la topografie pana la proiectare de drumuri, Octavian Iercan a ajuns, prin „Proiectul Apuseni“, doctorand la Universitatea din Freiburg, Germania, unde isi adanceste acum cunostintele de geoinformatica. Directiile sale de cercetare sunt doua: e-Learning (n.r. - forma educationala prin care instructorul si elevul sunt separati spatial si temporal, dar legati prin tehnologiile online) si teledetectia („remote sensing“) pe baza modelelor 3D.
„Am lucrat la elaborarea unui software de vizualizare si de manipulare a datelor 3D rezultate din date LIDAR (laser). Acest software poate vizualiza «on the fly» date prelucrate (modele 3D) si neprelucrate (nori de puncte laser) provenite din scanarea suprafetei terestre de un sensor LIDAR (Light Detection And Ranging)“, precizeaza el. Mai nou, tehnicile de „remote sensing“ sunt folosite de asa-numita „arheologie spatiala“, care descoase misterele civilizatiilor antice.
In plus, in ultimii trei ani, Octavian Iercan a publicat trei articole impreuna cu alti autori, iar anul acesta spera sa publice un capitol intr-o carte de geoinformatica. Daca unii romani aplica direct pentru doctorat in strainatate sau ajung sa-l faca in urma unor concursuri, altii sunt propusi sau chiar invitati.
Propunerea profesorului Mihai Dima a purtat-o pe Monica Ionita la Institutul „Alfred Wegener“ pentru cercetari marine si polare din Germania, unde incearca sa reconstruiasca variabilitatea climatica la diferite scari de timp, cercetare importanta in contextul actual creat de incalzirea globala, publicandu-si rezultatele in reviste internationale. In schimb, prof. dr. Mihai Ionac a fost invitat la o universitate din Nurnberg, unde si-a finalizat doctoratul in microchirurgie.
Modelul ucenicului, in care un maestru ii insufla tehnica invatacelului sau, nu se pupa cu microchirurgia. Aici, medicul le invata de unul singur, impins de marele risc de a gresi atunci cand lucreaza zeci de minute pe doi-trei milimetri patrati. O spune Mihai Ionac, Magna cum Laudae la Universitatea „Freidrich-Alexander“ din Erlangen-Nurnberg, Germania, actualmente sef disciplina microchirurgie la Universitatea de Medicina si Farmacie din Timisoara.
A fost invitat in Germania dupa un studiu al sau pe vasele limfatice, chiar „de catre seful institutului de farmacologie, prof. dr. Kay Brune, care a vizitat universitatea noastra, sa realizez un proiect de drenaj limfatic la sobolanul de laborator“, proiect la care cinci germani se opinteau deja de patru ani fara nici un rezultat. Motivul: nu aveau expertiza microchirurgicala.
„Am finalizat proiectul in sase saptamani, dupa care am realizat multe alte proiecte, unul dintre cele mai spectaculoase fiind drenajul ductului toracic limfatic la soarecele de laborator. A reusit atat de bine incat puteam recolta de la animalele cu greutate de 15-18 grame in medie o cantitate de circa 20 ml de limfa.“ De altfel, tocmai aceasta metoda, utilizata pentru studii farmacologice si imunologice, a constituit tema de doctorat pe taramul german.
„Am demonstrat ca unele antiinflamatoare raman mai mult in sistemul limfatic, oarecum «se depoziteaza» aici, asa incat este util a le administra atunci cand se produc inflamatii in care sistemul limfatic este implicat. O alta aplicatie o au in bolile parazitare, in care am putut sa arat pentru prima data ca anumiti paraziti se raspandesc in corp pe cale limfatica, in salve, in etape, nu in mod continuu, element foarte important in tratament.“
Totodata, Mihai Ionac a aplicat in premiera in Romania o serie de tehnici chirurgicale, precum tratamentul chirurgical al neuropatiei diabetice - motivul pentru care multi dintre diabetici sufera amputatii -, sau reconstructii microchirurgicale de tesuturi cu tehnici endoscopice.
Toti doctoranzii si doctorii intervievati vad cercetarea din Romania departe de rafinament. O prima problema sunt, evident, banii. „In Olanda castig bani sa imi intretin familia si masina, in Romania abia aveam bani de autobuz“, spune Cristi Presura. Guvernul trebuie sa aloce mai multi bani, cercetatorul sa se zbata mai mult pentru granturi si sa investeasca banii cu intelepciune in salariile studentilor si postdoctoranzilor, in deplasarile la cercetare si in achizitionarea de echipament, explica Adrian Buzatu.
Romania e saraca si la capitolul publicatii la standarde internationale, mai ales ca Vestul judeca dupa criteriul calitatii, spune doctorandul Ciprian Dospinescu, de la Universitatea scotiana „Robert Gordon“ din Aberdeen, a carui munca este pusa in slujba unor tratamente pentru edemul si hipertensiunea pulmonare. „Diferentele sunt mari in atitudine, oportunitati, in infrastructura si resurse financiare.
Din punctul meu de vedere, cercetarea din Romania e, cu unele exceptii notabile, mai degraba un act de simulare pentru a pastra niste aparente decat ceva ce aduce beneficii reale“, explica el. Intrebat ce ar schimba in cercetarea romaneasca, Mihai Ionac ar permite sa fie „vocale“ si promovate in institutiile de cercetare tocmai persoanele cu recunoastere internationala.
De altfel, rar se intampla ca un grup de cercetare de la o universitate sau un institut autohton sa adere la o colaborare internationala cu care sa puna cercetarea la cale prin videoconferinte si mai ales prin contact fizic, reclama Adrian Buzatu. Dincolo, il completeaza Monica Ionita, doctoranzii au parte de conferinte internationale si participa la diverse scoli de instruire profesionala .
Birocratia si indiferenta sunt urmatoarele pe lista. Ce il irita cel mai mult pe Cristi Presura, in cei doi ani petrecuti la IFA Magurele, erau rapoartele scrise pentru minister, pe care nu le citea nimeni. „Munca inutila...“. Marius Dan a scapat definitiv de vizitele la secretariat: „Nu mi-a lipsit nimic de cand am sosit aici, incepand de la banalul creion si pana la problemele administrative pe care le rezolv cu un simplu e-mail catre persoana responsabila. Aici chiar uitasem de vizitele pe care le faceam la secretariat, pana nu m-ati intrebat dumneavoastra“.
Octavian Iercan da verdictul in cazul romanilor care aleg sa studieze afara: „Majoritatea au simtit nevoia sa se elibereze de un sistem corupt si necompetitional ca acela existent in Romania. Nu te poti afirma cand profesorul tau, in loc sa-ti ofere un loc de munca, te pune sa supraveghezi studentii la examene si sa predai aceeasi materie invechita si searbada ca acum 30 de ani“.
„Romania trebuie sa arate ca ne merita“
Daca Octavian Iercan ar reveni pe meleagurile natale pentru ca isi iubeste tara si a observat ca „suntem mai bine educati si mai concentrati pe ceea ce vrem sa realizam“ decat restul europenilor, Marius Dan s-ar intoarce doar daca ar putea aduce cu el „coordonatorul stiintific, conditiile de munca, respectul oamenilor si salariul de aici“. Pe de alta parte, Adrian Buzatu spune raspicat: „intai sa se transforme Romania, sa arate ca poate si ca ne merita si apoi o sa vina si cercetatorii din strainatate“, conchide el.
1.000 de euro pe luna, „salariu de doctorand“
Bursele pentru doctoratele in strainatate sunt destul de apropiate de la o tara la alta. In Canada, Adrian Buzatu, ca student doctorand, este platit cu 19.000 de dolari canadieni (putin peste 12.000 de euro), din care ii raman 14.000 dupa achitarea taxelor de scolarizare, adica in jur de 1.000 de euro pe luna. „Eu sunt foarte multumit. Nu conteaza doar salariul, ci conteaza foarte mult puterea financiara a grupului de cercetare, daca grantul poate sa plateasca pentru participarea la conferinte, la a fi la fata locului, la laborator, la Fermilab.
Or, grupul nostru isi permite aceasta“, explica doctorandul. Marin Bodale a fost rasplatit cu 1.200 de euro pe luna pentru bursa Marie Curie de care a beneficiat, iar Marius Dan cu 1.050 de euro. Pe de alta parte, o bursa DAAD, de care a beneficiat Monica Ionita, este cuprinsa intre 875 si 1.000 de euro pe luna, in timp ce bursele pentru doctoranzi in Germania se incadreaza intre 800 si 900 de euro.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
