IT & C

#camera foto #dslr #aparat foto

Cum sa-ti alegi un DSLR (1)

Intr-o era in care portabilitatea camerelor foto digitale compacte este la mare rang, de ce ar alege cineva un DSLR? O camera foto DSLR este gandita atat pentru pasionatii de fotografie, care astfel au la indemana calitatea imaginii, cat si pentru cei care iubesc gadgeturile. Un foto DSLR trebuie dotat cu diferite obiective care pot obtine imaginea ideala in functie de subiectul dorit sau de conditiile de iluminare.



Limbaj de fotograf


In momentul in care te hotaresti sa cumperi o camera digitala cu pretentii, te poti lovi de multe probleme. Cea mai frecventa este cea a jargonului.

DSLR
Single-Lens Reflex defineste acel aparat foto reflex, cu vizare prin obiectiv. Practic, imaginea care urmeaza sa fie capturata este preluata printr-un sistem de oglinzi si o pentaprisma, pentru ca apoi sa fie transmisa catre vizor.

Stabilizator de imagine
Un obiectiv cu stabilizare de imagine reduce efectele miscarii camerei prin miscarea elementelor din lentila, astfel contra balanseandu-se tremurul initial. Stabilizarea din body are acelasi scop, dar prin miscarea senzorului. E foarte utila daca fotografiezi cu zoom mare.


Setarile de sensibilitate ale senzorului unei camere digitale. Cu cat sensibilitatea este mai mare, cu atat e mai usor sa fotografiezi in conditii de lumina slaba, fara sa declansezi flash-ul. Standardul este intre 100-1600. Totusi, folosirea unui ISO ridicat duce cu el aparitia zgomotului de imagine.

RAW

Fisierele de imagine sunt neprocesate si necomprimate, deci contin mai mult din imaginea originala decat daca ar fi comprimate JPG, dar ocupa mult mai mult spatiu pe cardul de memorie. Aceste fisiere pot fi folosite pentru o editare mult mai complexa a imaginilor cu ajutorul programelor precum Photoshop. RAW este un format de fisier. Totusi, camera foto coverteste imaginile automat in jpg. Utilizatorul are posibilitatea de setare si de dezactivare sau activare a formatului RAW.

White balance - Echilibrul la alb

Pentru fotografierea in diferite conditii de lumina: soare, bec/neon, inserat, innorat, camerele trebuie sa ajusteze tonul imaginii, astfel incat albul sa para alb. Daca un obiect alb arata portocaliu, trebuie reglate setarile de "echilibru la alb".

Live View
O functie introdusa recent aparatelor din categoria DSLR, fie pentru ca a fost considerata ineficienta , fie pentru ca profesionistii nu s-au aratat interesati de o functie specifica aparatelor simple, pentru amatori. Live View inseamna ca utilizatorul poate face incadrarea pe baza imaginilor redate de ecranul LCD. Aparatele mai "conservatoare", sau cele din anii trecuti, se bazau exclusiv pe incadrarea prin vizorul optic al aparatului.

Four Thirds

Ideea de baza a conceptului Standardului Four Thirds este accea de a facilita optimizarea dimensiunii, performantei si de a extinde folosirea camerelor digitale si a obiectivelor. Aditional, un sistem standardizat de montare a obiectivelor permite fotografilor combinarea libera a lentilelor intreschimbabile si a camerelor de la diferiti producatori. Aceasta este caracteristica cheie a standardului Four Thirds, cea care face posibila explorarea la maxim a fotografiei digitale.

Ce cauti, de fapt?

Cand te decizi sa iti cumperi o camera foto SLR trebuie sa stii exact la ce o vei folosi. Daca preferi sa captezi aceleasi imagini simple pe care le ai si cu o camera foto compcta poti opta pentru DSLR-urile care pot si modurile simple de point and shoot, dispun si de modul Auto cat si de unele moduri ceva mai avansate de fotografiere.

In caz ca preferi sa fotografiezi elemente in miscare vei avea nevoie de o camera foto rapida cu o rata mare a capturilor in rafala.

Daca intentionezi sa faci poze in spatii mai putin luminate atunci este bine sa alegi o  camera foto cu ISO ridicat si stabilizator de imagine. Acesta poate fi integrat in obiectiv sau chiar in body. In cazul imaginilor de studio sau cele care necesita macro, ai nevoie de un aparat foto care sa dispuna de functia live view.

Mai trebui sa fii atent la cateva detalii care tin de gusturile proprii sau de mediul in care folosesti camera foto. E posibil sa ai nevoie de o camera foto rezistenta la temperaturi joase sau umiditate. Poate te descurci mai bine cu o camera foto mai mica, iar dimeniunile sa fie importante pentru tine. Esential este insa modul in care "apuci" camera si cat de comod e de manevrat. O pozitie incomoda poate duce deseori la imagini miscate, iar o camera voluminoasa si grea te-ar putea dezamagi chiar daca carcasa acesteia este foarte rezistenta.

Nu poti exclude din calcul nici posibilitatea de a cumpara ulterior si alte accesorii, cel mai probabil obiective suplimentare, pentru ca aparatele DSLR vin in general numai cu obiectivul standard (18-35 mm), iar teleobiectivele sau lentilele pentru macro si portrete vor fi o grija a ta pe parcurs ce te perfectionezi. Daca schimbi aparatul DSLR cu un altul mai performant si "tradezi" firma initiala, sunt sanse foarte mari sa fii nevoit sa schimbi si obiectivele din motive de incompatibilitate .


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele