Astrologie

#horoscopul prieteniei #horoscop prieteni #berbec #taur #gemeni #rac #leu #fecioara #balanta #scorpion #sagetator #capricorn #varsator #pesti

Cum sunt prietenii tai, in functie de zodie

Cand ne implicam intr-o relatie de prietenie , ne apropiem in general de oamenii in care ne regasim sau de oamenii care au ceva ce noua ne lipseste. In timp, ajungem sa-i cunoastem pe masura ce experimentam. Te-ai gandit insa vreodata la cum sunt prietenii tai, tinand cont de zodia lor?

Semnul sub care s-au nascut ilustreaza un anumit tip de comportament, la care putem vibra intr-un mod pozitiv. Experienta de a ne simti pe aceeasi lungime de unda cu o alta persoana este posibila: atunci cand un nativ al unei zodii se descopera pe sine in celalalt (Taurul va intelege intotdeauna atasamentul Racului fata de casa si familie); sau cand acest celalalt reuseste sa-l completeze (Capricornul invata de la Varsator sa-si exprime emotiile si sa aiba putin mai multa incredere in oameni, in timp ce Varsatorul invata de la Capricorn lectia diplomatiei si a modestiei).

Trebuie sa tinem cont nu doar de zodia suverana, dar si de ascendent si de experienta de viata. Aceasta din urma ne poate dezvalui infinit de multe puncte comune cu zodii cu care eram convinsi ca nu ne vom intelege niciodata.

Iata in continuare profilul astrologic al prietenilor tai.

Prietenia cu Berbecul

Inflacaratul Berbec soarbe viata cu toata pofta. De aceea, poate fi foarte tonic pentru cei din jurul lui. Daca esti genul care isi face griji pentru orice, Berbecul te va relaxa, invatandu-te ca nu trebuie sa iei chiar totul in serios. Daca ai nevoie de cineva sa te asculte fara sa fii judecat, Berbecul va fi langa tine.

Iar daca ai chef sa te distrezi pe cinste, nimeni nu este mai indicat decat prietenul tau Berbec. Petrecaret, volubil, sincer, zapacit si fermecator, este sufletul petrecerii si va reusi sa te molipseasca de entuziasmul sau si sa-ti insufle pofta de viata. In tinerete se poate sa-si schimbe prietenii ca pe sosete si nu o face din rautate, pur si simplu merge odata cu valul si nu este genul care sa priveasca in urma.

Odata trecut de prima tinerete, Berbecul va deveni un om responsabil. Pe langa un umar pe care sa plangi, vei gasi in el si un bun sfatuitor. Incepe sa-si selecteze cu atentie prietenii, gata sa ofere cat poate de mult. Dar se asteapta sa primeasca tot atat inapoi.

Daca iti povesteste cele mai intime lucruri, va fi ranit sa te vada ca incerci sa schimbi vorba cand tu insuti ai probleme. Ii plac oamenii la fel de sinceri si naturali ca el. Nu suporta prefacatoriile, pe care le miroase de la o posta. Odata implicat intr-o relatie de prietenie, Berbecul este statornic si de incredere. Uneori are nevoie de intimitate si cel mai bun lucru pe care-l poti face este sa-i respecti teritoriul.

Defecte: Daca este vorba despre Berbecul imatur, te poti baza pe el pentru o vorba buna, distractie si ridicarea moralului, dar cam atat. Odata implicat intr-o prietenie, poate fi pisalog si trebuie temperat. Uneori poate parea egoist sau prea subiectiv.

Zodii compatibile in prietenie: Varsator, Gemeni, Capricorn, Sagetator, Leu.

Prietenia cu Taurul

Prietenia cu un Taur nu este doar un dar pe care, odata primit, il vei avea totdeauna, este si o lectie de viata. Taciturn, incapatanat pana in maduva oaselor, muscator de lucid, Taurul este adanc patruns de elementul care-l domina: Pamantul. Apartenenta la Pamant ii confera o forta si o stabilitate pe care cu greu le putem gasi in alta parte. Aceasta forta nu este neaparat una fizica, insa adesea este o forta a gandirii profunde. Nativul Taur face parte dintre acele fiinte rare care, desi sunt perfect constiente de marea lor valoare, nu se lasa niciodata imbatate de narcisism si nici de infumurare.

Daca ai un prieten Taur, poti sa te consideri fericit, caci acest nativ teluric arareori isi lipeste sufletul de o persoana, alta decat familia sau partenerul de viata. Odata ce i-ai castigat prietenia, o vei avea pentru totdeauna. Profan vorbind, vei savura mereu, la el acasa, cele mai bune mancaruri de pe pamant, deoarece este un bucatar extraordinar. Prietenul tau Taur are bunul simt de a nu jigni si a nu rani niciodata, chiar daca este dezamagit si chiar daca s-a infuriat.

Un secret pe care i l-ai dezvaluit moare in el in secunda urmatoare. Iar daca iti pierzi linistea si calea in viata, Taurul este langa tine, cu acel calm olimpian, cu acea siguranta de sine, conferindu-ti forta si speranta. Te va dori langa el la cele mai importante evenimente din viata lui: casatorie, moarte, nastere si iti va oferi unul dintre rolurile principale, pentru a-l ajuta si a-l sustine.

Defecte: Taurul este un introvertit orgolios. Nu dezvaluie niciodata prietenilor esecurile, problemele lui foarte mari si inclusiv demonii interiori. Acest lucru il face sa para ascuns, dubios, egoist intr-un fel, pentru ca nu-si pune sufletul pe tava asa cum poate ai facut tu in fata lui. Vei fi mereu pe locul II (uneori ostentativ) pentru ca familia primeaza pentru el mereu. Uneori face observatie prietenilor pe un ton usturator.

Zodii compatibile in prietenie: Rac, Varsator, Pesti, Fecioara, Scorpion.

Prietenia cu Gemenii

Gemenii au foarte multi prieteni, insa trebuie subliniat ca, in cazul lor, „foarte multi prieteni” este cam aceeasi chestie cu „foarte multe cunostinte”. Deoarece despre asta este vorba, de fapt: are darul de a-si face cunostinte foarte usor. Si cum acest lucru se intampla datorita intereselor pe care le au in comun cele doua parti (indiferent de domeniu), acesti cunoscuti ai nativului Gemeni pot fi numiti si prieteni. Oricum, pentru cei nascuti sub acest semn nu va exista niciodata conceptia unei prietenii unice, intime, profunde, care sa merite calificativul de „cel mai bun / cea mai buna”. Pentru Gemeni, prietenii sunt prieteni si atata tot. Nu este atent la detalii si nici la nuante.

De cele mai multe ori, prieteniile cu un nativ Gemeni iau nastere in urma unor discutii pe teme intelectuale. Gemenii au vaste cunostinte in numeroase domenii, jongland usor cu terminologiile stiintifice, filozofice sau artistice.

Firi agitate, intr-o permanenta miscare, volubili si optimisti, Gemenii isi fac prieteni cu usurinta. Acestia trebuie sa aiba o cultura generala suficient de bogata pentru a le starni interesul. Prietenii Gemeni pot fi loiali, obiectivi, amuzanti si cu o inima de aur. Cele mai frumoase rezultate le poti avea cu un nativ Gemeni atunci cand invatati impreuna. Este inteligent si are o minte stralucita, care merge pana dincolo de aparenta lucrurilor. Iti poate arata perspective noi si te stimuleaza sa dai tot ce ai mai bun din tine.

Defecte: Uneori sunt atat de absorbiti de propria expunere, ca par sa le placa sa se auda vorbind, ignorand dorinta ta de a-ti exprima opinia. Specialistii dintr-un anumit domeniu sau persoanele mai pregatite decat un nativ Gemeni vorbaret s-ar putea sa descopere lacune serioase ale acestuia. Cei mai naivi si mai necititi, insa, vor fi maxim impresionati de prestatia nativului Gemeni. Multi dintre ei vorbesc exagerat de mult si pierd sirul ideilor.

Zodii compatibile in prietenie: Leu, Berbec, Varsator, Rac.

Prietenia cu Racul

Daca introvertitul Rac te invita sa-i faci o vizita acasa si-ti arata camera lui sau albumul de familie, atunci inseamna ca a intrezarit in tine un om in care merita sa investeasca energie si incredere. Pentru un Rac, casa este universul sau si deci locul cel mai intim, care vorbeste despre el prin fiecare fibra. Se ataseaza de oamenii care stiu sa-i respecte atasamentul fata de familie, traditie si toate celelalte lucruri scumpe lui. Dar ai grija: Racul este hipersensibil si poate fi ranit cu o simpla privire. Iar atunci cand sufera, sufera „ca la carte”.

 

Prietenul Rac, odata ce te invita la el in casa, te aseaza la masa si imparte cu tine tot ce are el mai bun de oferit. Se intereseaza sincer de parintii sau copiii tai si nimic nu-l va face mai fericit decat sa ia parte la cresterea lor, ajutandu-te cum poate. Pentru ca tot ce face este pentru familie, nativul ajunge adesea un parinte exemplar si, prin urmare, ai ce invata de la el. O va face cu atata drag si modestie, ca nu te vei simti incomod nicio clipa.

Prietenul Rac iti poate da sugestii si in amenajarea locuintei , el insusi fiind permanent preocupat de imbunatatirea propriului confort. Daca esti genul care prefera sa cumpere numai mobila noua din magazin si accesorii decorative, Racul va reusi sa-ti arate minunata lume a obiectelor vechi reconditionate. Avand un puternic respect pentru trecut si un rafinament nativ, multi nativi sunt mari iubitori de arta si de antichitati.

Defecte: Este tacut si grabit sa scape de discutiile incomode. Firea sa introvertita si refuzul de a aborda subiecte spinoase, chiar cu riscul de a se certa, toate acestea il fac sa para rece, calculat si egoist. Pentru persoanele dinamice si moderne, Racul poate parea ingrozitor de plicticos si de inchistat in trecut. Nu zambeste des, iar chipul sau este cel mai adesea posomorat, dand impresia de tristete sau suparare.

Zodii compatibile in prietenie: Fecioara, Taur, Gemeni, Rac, Capricorn.

Prietenia cu Leul

Leul este prin excelenta prototipul omului increzator in fortele proprii. Oamenii care stiu sa se iubeasca si sa se ingrijeasca de propria persoana atrag intr-un mod natural, deoarece toata lumea isi doreste sa fie in apropierea cuiva puternic si hotarat. Pentru ca este pretentios si perfectionist, Leul isi doreste ca prietenii sai sa se ridice la nivelul lui. Este dispus sa-i ajute sa se dezvolte, facand eforturi in mod natural, fara ganduri ascunse. Daca exista cineva care sa te sprijine si sa te indrepte pe calea cea buna, fara pic de egoism, aceia sunt Leii. Singurul lucru de care trebuie sa tii cont este faptul ca Leul vrea sa fie cel mai bun si, prin urmare, s-ar putea sa nu-i convina daca excelezi in domeniul sau de activitate, devenind un potential rival. Daca insa nu incerci sa-i iei pozitia de lider sau sa-i subminezi autoritatea, te va respecta pentru valoarea ta.

Desi are prieteni multi, Leul nu cunoaste experienta unei relatii amicale profunde, care sa implice intimitati sau emotii mari. Nu se va apropia niciodata foarte mult de nimeni, pentru ca isi ajunge siesi si pentru ca universul sau interior este bantuit de suspiciune. Tacut, rezervat si politicos, se asteapta oricand la lovituri sub centura, ca un adevarat rege care pandeste intrigile de la curte si posibilele pericole care ameninta sa-i ia coroana. Daca ii vei cunoaste restul prietenilor, vei vedea ca sunt oameni de calitate, insa, cu toate acestea, Leul pastreaza permanent o distanta potrivita fata de restul lumii.

Nativul este capabil sa aiba legaturi de prietenie pe ani de zile sau pe toata viata, dar aceste prietenii sunt posibile daca este lasat in pace atunci cand o cere. Nu insista, asadar, sa-l iei cu tine la toate evenimentele din viata ta, se va simti lezat. Este insa foarte generos cu oamenii de care se ataseaza si se asteapta ca acestia sa-l ajute in momentele dificile, fara tam-tam si fara discutii de prisos. Leul nu va dezvalui insa nimanui aspectele vietii lui care ar putea fi jenante, pentru a nu fi vulnerabil. Daca-ti vorbeste despre el, va fi mereu vorba despre lucruri neutre sau care-l avantajeaza.

Defecte: Poate sa nu-ti dea semne de viata cu lunile sau sa aiba gesturi stangace fata de lucruri importante pentru tine, dar care nu rezoneaza deloc in el. De exemplu tu ai probleme cu copiii, el nu este casatorit si nu stie ce inseamna sa fii parinte. Atunci poate parea egoist si total nepasator la nevoile tale. Nu-i cere lucruri imposibile. Daca te astepti sa se sacrifice pentru tine, renunta sau mai bine cauta-ti un prieten Varsator sau Pesti.

Zodii compatibile in prietenie: Balanta, Berbec, Gemeni, Varsator, Pesti.

Prietenia cu Fecioara

Fecioara este vocea ratiunii si prietena ta care te tine cu picioarele pe pamant. Cu un suflet mare, mereu dornica sa fie de folos, Fecioara va fi langa tine chiar si atunci cand inca nici nu ti-ai dat seama ca ai nevoie de ajutor. Cand tine la cineva cu adevarat da dovada de un umanism emotionant dar atentie! nu-i plac manifestarile de afectiune. Tot ce face este pentru ca s-a atasat de tine si pentru ca asa este corect. Ajunge sa-si cunoasca prietenii in profunzime si ii accepta cu hachitele lor, cu viata lor oricat de complicata, cu solicitarile si nevoile lor si niciodata nu se plange ca ofera prea mult si primeste prea putin.

Fecioara are nevoie langa ea de oameni care stiu sa-i aprecieze simtul practic, nevoia de echilibru in toate, obsesia pentru ordine si aptitudinea ei de bun organizator. Daca pleci in vacanta cu o Fecioara sau colaborezi cu ea la un proiect, se va ocupa de cele mai mici detalii, de toate comisioanele plictisitoare, iti va spune tips-uri si-ti da va informatii utile pentru ca asa simte, nu pentru ca vrea sa te indatoreze.

Prietenii se pot baza pe nativul Fecioara deoarece este unul dintre cele mai responsabile semne din zodiac. Are solutii pentru orice pe lumea asta, in afara de lucrurile pe care le poate considera sacre: Dumnezeu, destin, lege etc. Nimeni nu este mai potrivit decat Fecioara sa te imbarbateze cand iti pierzi speranta si sa-ti dea o idee stralucita cand nu mai vezi nici o solutie.

Defecte: Dorinta Fecioarei de a ajuta devine sufocanta in unele cazuri. Daca leaga prietenii cu persoane mai slabe sau imature, le convinge sa actioneze in viata potrivit viziunii ei, in loc sa se lase sa-si dezvolte propria personalitate. Odata dobandita propria autonomie, aceste persoane vor ajunge sa o urasca pentru implicarea exagerata in viata lor. Uneori Fecioarele pot deveni razbunatoare, daca se simt tradate si atunci sunt periculoase.

Zodii compatibile in prietenie: Scorpion, Fecioara, Rac, Pesti, Taur, Balanta.

Prietenia cu Balanta

Daca vrei sa frecventezi cele mai tari cluburi, sa calatoresti prin locuri la care nici nu visai sau sa cunosti oameni importanti, imprieteneste-te cu o Balanta. Navivul nascut sub semnul Balantei tine pasul cu moda si stie intotdeauna care sunt ultimele tendinte nu numai la haine, dar si in privinta restaurantelor, filmelor sau chiar in ceea ce priveste cerintele firmelor pentru angajare. Cum de stie atatea? In primul rand o Balanta exceleaza in domeniul sau de activitate, iar in al doilea rand, are enorm de multi cunoscuti din medii foarte diferite, cu care reuseste sa tina legatura constant.

De obicei, nativii zodiei au un bun gust innascut si pot fi exemple foarte bune pentru prieteni, indiferent ca este vorba despre vestimentatie, maniera de a vorbi, felul in care aseaza masa sau tipul de perdele alese.

Extraordinar de sociabila, vesela si extrovertita, Balanta straluceste in cercurile in care se invarte, atragandu-si admiratori ca barzaunii la un pocal cu miere. Balantei ii place sa daruiasca si o face din tot sufletul, pentru ca altruismul ei nu cunoaste margini cand tine la cineva. Are nevoie de prieteni ca de aer pentru ca nu-si imagineaza viata in singuratate si investeste enorm intr-o astfel de relatie, vibrand emotionata la bucuriile si tragediile acestora. De obicei este foarte corecta si are o intelegere tacita fata de fiintele decazute, dependente sau suferinde.

Defecte: Balanta imatura poate avea iesiri necontrolate. Uneori isi suspecteaza prietenii de lucruri ingrozitoare, desi nu are niciun argument care sa stea in picioare. Alteori este incredibil de superficiala, facand promisiuni desarte si jucandu-se, inconstienta, cu vietile celorlalti. Poate sa-si distruga cu usurinta imaginea si bunul renume prin comportamente excesive, de la betii sau gafe verbale la aroganta si snobism. Uneori da dovada de inconstienta implicandu-se in situatii penibile, cu care nu are nicio legatura si pe care le-ar fi putut evita.

Zodii compatibile in prietenie: Fecioara, Leu, Sagetator, Balanta, Scorpion.

Prietenia cu Scorpionul

Pentru Scorpion prietenia nu reprezinta nicidecum un aspect esential al vietii lui. Isi poate gasi implinirea in alte lucruri, astfel incat nu o sa investeasca efort pentru a castiga increderea cuiva si a si-l apropia. Nu inseamna ca ii lipsesc prietenii. Are, dar foarte putini si de obicei constanti. Prieteniile lui sunt putine la numar si lungi, intinzandu-se pe ani si ani de zile sau chiar pe toata viata.

Elementul sau dominant ne duce cu gandul la ape adanci si tulburi, incarcate de secrete, pe care din instinct nu ne dorim sa le aflam. Majoritatea Scorpionilor inspira cumva un soi de neincredere, ca in fata unui taram neexploatat si plin de pericole. Si intr-un fel, asa si este, daca tinem cont ca nu face nimic intr-un mod gratuit. Da foarte mult intr-o prietenie dar i se pare normal sa primeasca la fel, altfel ia foc.

Iti va castiga respectul cand vei vedea ca este suficient de diplomat incat sa nu se implice in situatii penibile, conflictuale, insa diplomatia lui vine din dorinta de a se proteja. Pastreaza secretele care ii sunt incredintate, nu dezvaluie nimic despre sine, dar este mereu curios sa afle ce s-a intamplat cu ceilalti. Daca tine cu adevarat la cineva, este sincer, generos, constant, de incredere, puternic si afectuos. Insa vai de acela care le va insela asteptarile! Atunci toata bunavointa lor se va transforma intr-un plan de razbunare. Nu conteaza daca ocazia va aparea maine sau peste 10 ani, Scorpionii isi platesc intotdeauna „datoriile”.

Defecte: Sunt secretosi si schimbatori, asa ca nu vei sti niciodata exact cum stai cu el. Increderea intr-un prieten Scorpion se obtine iar si iar si iar. Daca are interese mult mai importante pentru el decat prietenia voastra, se poate sa treaca la fapte, fara remuscari. Este razbunator si traieste cu senzatia ca majoritatea celor din jur sunt cam imbecili.

Zodii compatibile in prietenie: Taur, Balanta, Sagetator, Fecioara, Capricorn.

Prietenia cu Sagetatorul

Daca te-ai gandit sa-ti iei un an sabatic sau sa faci inconjurul lumii, ia cu tine un prieten Sagetator. Sagetatorul este prin excelenta prototipul calatorului, al exploratorului, adaptabil la orice fel de mediu. Vrei sa-ti faci vacanta impreuna cu cineva dar ti-e teama de discutiile survenite in urma gusturilor, nevoilor si viziunilor diferite? Nimeni nu este mai putin pretentios decat un Sagetator.

Poate dormi intr-un sac, in aer liber sau pe o rogojina, daca trebuie. Adora sa cunoasca cat mai multe tari si civilizatii, iar experienta acumulata de-a lungul vietii ii confera profunzime si farmec. Cine il asculta cu cat patos vorbeste despre calatoriile sale nu poate sa nu fie fascinat. Sagetatorul este primul care isi face bagajul, primul dornic sa emigreze, primul care sa experimenteze, deoarece setea lui de cunoastere este nemarginita.

Nativul este plamadit din verdele crud al dealurilor toscane, din albeata stralucitoare a zapezii canadiene si din firele nisipului fierbinte al Saharei. Flexibil, pozitiv, prietenos, energic si neobosit, Sagetatorul reuseste sa-si faca prieteni din toata lumea si pe toti ii trateaza cu aceeasi atentie. Relatia de prietenie este pentru acest nativ cel mai simplu si mai firesc liant intre oamenii cu o experienta de viata diferita. Apreciaza cu adevarat si in aceeasi masura pe vanzatoarea de cercei facuti din seminte, in Peru si pe descendentul vreunei case regale europene. Cine nu l-ar putea iubi?!

Defecte: Pentru ca este intr-o continua miscare si de cele mai multe ori lipseste din tara, Sagetatorul nu poate fi genul de prieten pe care sa-l ai mereu langa tine. Iar daca i-ai cere acest lucru, s-ar indeparta imediat. Ceea ce pentru tine inseamna constanta si apropiere, pentru el reprezinta privare de libertate si egoism. Adesea pare complet diferit de cei din jur, oarecum bizar, oarecum banuitor sau excentric. Nu cunoaste cuvantul „concesii” si nu se va obosi niciodata sa-ti faca pe plac. Are reactii spontane, uneori brutale, care pot rani sau jigni persoanele sensibile.

Zodii compatibile in prietenie: Berbec, Balanta, Varsator, Scorpion.

Prietenia cu Capricornul

In primul rand, daca esti prieten cu un Capricorn, felicitari! Chiar si numai pentru faptul de a-i fi castigat increderea si de a fi reusit sa ti-l apropii, meriti toata stima. Capricornii sunt fiinte extraordinar de greu de castigat ca prieteni, pentru ca au o neincredere nativa in lume si o gandire de cele mai multe ori pesimista.

Capricornul este genul de om care prefera sa razbata singur in viata: lucreaza cel mai bine independent, decide el pentru sine, se lupta cu propriile limitari, se autodepaseste, cade si se incurajeaza singur sa se ridice de jos. Prin urmare, de ce ar avea prieteni? Pentru ca si aceste fiinte atat de singure si de independente tanjesc pe ascuns la emotia coplesitoare a imbratisarii unui prieten.

Cei care doresc sa se apropie de nativul Capricorn trebuie sa tina cu adevarat la el, sa aiba o vointa de fier si sa fie pregatiti sa-i patrunda in suflet, decojing una cate una multe sale armuri. Nici sa nu se gandeasca cineva sa-l pacaleasca, simuland un interes sincer si plin de afectiune. Vorbim, totusi, despre una dintre cele mai lucide si mai realiste zodii. Desi este tacut si pare indiferent la evenimentele care nu-l afecteaza direct, are o intuitie fantastica, ghicind din prima firea oamenilor.

Asteapta-te sa te supuna iar si iar testelor, pentru ca nu se convinge usor ca meriti afectiunea lui. Iar odata obtinuta, nu trebuie sub nicio forma sa-l dezamagesti. „Las’ ca-i trece”, ar spune unii. Mare greseala! Capricornul sufera mult daca este dezamagit, pentru ca-si cunoaste propria valoare si nu-si poate ierta usor un pas gresit. Daca ti se pare exigent cu tine, fata de sine este de o mie de ori mai dur. Corect, echilibrat, gata sa ajute pe oricine are nevoie, nativul este un prieten de nadejde pentru tot restul vietii.

Defecte: Din cauza naturii sale introvertite, uneori devine un sloi de gheata, daca are suspiciuni. Se fereste sa-ti spuna in fata ce gandeste si devine exasperant prin refuzul sau de a pune cartile pe masa. Poate fi egoist si indiferent, mai ales in perioada de „testare”, cand oscileaza intre suspiciune si dorinta de a lasa garda jos. Cine nu are destula rabdare sa vada dincolo de acest iceberg va ramane cu o impresie foarte proasta. Chiar si intr-o prietenie veche, nativul pastreaza mereu o oarecare distanta, pentru siguranta si intimitate.

Zodii compatibile in prietenie: Pesti, Scorpion, Rac, Berbec, Varsator, Berbec.

Prietenia cu Varsatorul

Varsatorul cel umanist gaseste in prietenie una dintre modalitatile de a se simti implinit. De aceea, relatiile sale de prietenie reprezinta un aspect foarte important in viata sa. Isi face prieteni cu usurinta dar adevaratii sai prieteni sunt putini si pentru totdeauna. Imparte oamenii in trei: prieteni intimi (adevaratii prieteni), prietenii-amici si restul lumii (cunostinte). Numai primii ajung sa-l cunoasca in profunzime si sa-i stie unele dintre cele mai intime aspecte ale existentei sale. Acestia sunt cei care nu-l judeca, cei care-l iubesc asa cum este, sprijinindu-l de cate ori are nevoie si, mai ales, sunt cei care nu-i lezeaza libertatea de actiune sau de manifestare.

Ceilalti prieteni sunt numeroasele persoane din viata lui pe care le cucereste cu veselia, bunavointa si altruismul sau. Ajuta oricand sacrificandu-si propriile interese si nu asteapta nimic in schimb, pentru ca se implineste pe sine tocmai prin aceasta renuntare de sine. Dar cel ajutat poate fi vecinul de bloc, nepotul gazdei la care sta sau colegul de serviciu. Asadar, nu este vorba aici despre o prietenie intima, dar mai degraba este acel spirit umanitar care-l face pe Varsator sa sufere in fata durerii lumii, in fata dezastrelor si a celor napastuiti. Si tocmai pentru ca exista persoane care nu-i partasesc nici mila fata de cei aflati in nevoie, nici preocuparile sale intelectuale, nici viziunea asupra vietii, si-a creat cea de-a treia categorie, simplele cunostinte. Cu acestea incearca sa pastreze o relatie cat de cat civilizata, dar este complet indiferent fata de soarta lor.

Trebuie spus ca mitul Varsatorului care renunta la iubire in favoarea prieteniei, considerata mai importanta, este un fals. Oricat ii este de drag un prieten, persoana iubita nu va fi pusa niciodata pe planul II. Desi zapacit, cu capu-n nori adesea, naiv si copilaros, Varsatorul este constient ca prietenii lui au propria lor viata si deci si el trebuie sa si-o protejeze pe a lui.

Defecte: Varsatorul tanar si neexperimentat este adesea posesiv cu prietenii si face crize cand in viata acestora apare un iubit/iubita care-i rapeste din timpul acordat lui inainte. Este incapatanat si subiectiv, fiindu-i foarte greu sa accepte ca exista mai multe adevaruri. Si mai greu ii este sa priceapa cand greseste. Face gafe, vorbind fara sa gandeasca si uneori isi raneste prietenii foarte tare pentru ca nici nu-i trece prin cap sa fie diplomat, crezand ca-si poate permite orice in numele prieteniei.

Zodii compatibile in prietenie: Berbec, Taur, Sagetator, Capricorn, Leu, Gemeni.

Prietenia cu Pestii

Pestii sunt unii dintre cei mai sensibili si mai vulnerabili prieteni. Daca te atasezi de un nativ al acestei zodii, vei avea langa tine pe cineva care stie intotdeauna cand ai un necaz si-ti va sari in ajutor inainte sa apuci sa spui ceva. Pestii au o buna intuitie, iar sufletul lor vibreaza la trairile celor apropiati, intelegandu-i si sprijinindu-i cu abnegatie.

Acvatic si profund ca elementul sau dominant, nativul traieste intr-un univers tesut din imaginatie si umanism, acestea doua fiind principalele sale atribute. De cele mai multe ori Pestii au talente artistice, iar prietenia se poate naste gratie intereselor comune legate de domenii precum literatura, arta, jurnalismul sau sociologia.

Cele mai frumoase realizari ale Pestilor sunt posibile atunci cand nativul isi foloseste imaginatia intr-un mod constructiv. Pentru apropiati, viziunea lor asupra lumii este fascinanta, unica, uneori excentrica, dar tot atat de seducatoare. Ei sunt prietenii care iti pot oferi o noua perspectiva, proaspata si originala, imbogatindu-te pe dinauntru si incurajandu-te sa asimilezi noi cunostinte. In schimb, pot primi de la prieteni putin mai multa ratiune sau deprinderi legate de lucruri practice si bine organizate, atribute care lipsesc nativilor de cele mai multe ori. Din acest punct de vedere, o prietenie bazata pe complementaritate este cea mai buna solutie.

Din cauza naturii lui sensibile, un nativ poate cadea victima manipularilor persoanelor rau intentionate, care profita de credulitatea si bunavointa lui. Un nativ sub semnul Pestilor nu poate fi decat natural, nu cunoaste prefacatoria si deci nici nu stie sa se fereasca de ea.

Defecte: Subiectivi prin excelenta, Pestii nu se lasa convinsi aproape niciodata de necesitatea unei abordari mai realiste, cu exceptia persoanelor apropiate. Au uneori idei fixe, total gresite si pot jigni cu usurinta, mai ales ca actioneaza spontan, fara sa analizeze consecintele. Sunt visatori, distrasi si schimbatori, astfel incat este greu sa te bazezi pe ei. Refuza constrangerile sociale, programul regulat, ordinea, solutia practica, optand mereu pentru bunastarea personala, in detrimentul bunastarii generale.

Zodii compatibile in prietenie: Taur, Leu, Fecioara, Capricorn.

 

Afla mai multe despre prieteni pe Familie si Relatii Acasa.ro !

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din astrologie-zodii

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea


Citeste pe ele.ro

Top