Peste 40% din decesele la copiii sub un an inregistrate in Romania in 2021 au fost in randul copiilor care la nastere aveau o greutate mica sau/si o varsta de gestatie sub 36 de saptamani, multe dintre aceste decese putand fi prevenite daca mama ar fi beneficiat de control medical in sarcina; totusi, o treime dintre gravidele din Romania afirma ca nu au facut analizele recomandate in sarcina, arata datele unei cercetari Salvati Copiii. Specialistii locali ai Organizatiei Salvati Copiii Romania, alaturi de medici voluntari din cadrul Asociatiei Caravana cu Medici Filiala Timis, au ajuns in comuna Checea, pentru a oferi servicii medicale la nivel local pentru mame, gravide si gravide minore. In spatiile puse la dispozitie de Primaria Checea, fetele si femeile vulnerabile din comunitate au fost consultate gratuit si au beneficiat de recoltari, ecografii transvaginale, ecografii abdominale si sesiuni de informare cu privire la sanatatea in timpul sarcinii si ingrijirea nou-nascutului.