Animalute

# mirosul gurii #cauze medicale # caini si pisici #halena

Expertul Acasa.ro, Dr. Raluca-Ioana Nedelea: Mirosul gurii la caini si pisici

Vara se asociaza cu soare, zile mai lungi, vacanta si, implicit, cu mai mult timp petrecut alaturi de copiii patrupezi. 90% dintre cei care se adreseaza cabinetului de stomatologie veterinara se plang de mirosul neplacut al gurii copilului patruped. Acest articol vine sa puncteze principalele cauze ale mirosului gurii la caini si pisici. Veti vedea ca acest miros neplacut ascunde patologii orale severe, asociate cu multa durere in tacere.

Introducere

Pentru inceput as dori sa atrag atentia asupra relativitatii perceptiei olfactive. Fiecare dintre noi are o scara proprie a mirosurilor neplacute. Ceea ce este deranjant pentru unii dintre noi, pentru altii nu reprezinta o problema deosebita. De asemenea, trebuie sa tinem cont de faptul ca mirosul este un simt care se adapteaza. Adica, daca intram intr-o incapere, in primele secunde vom percepe mirosul acesteia. Insa, pe masura ce stationam in interiorul acesteia, nu vom mai percepe mirosul. Ganditi-va la parfumerii. Toate au boabe de cafea, tocmai pentru a putea resimti mirosurile oferite de produsele lor.

Pornind de la aceste premise, este lesne de inteles de ce parintii de copii patrupezi se prezinta la stomatologul veterinar doar atunci cand problemele dintilor copiilor patrupezi sunt intr-o stare avansata. Trec saptamani, trec luni in care, locuind in aceeasi incapere, impartind acelasi asternut, celulele noastre olfactive se adapteaza si il percep ca fiind ceva familiar. Iata insa ca intr-o zi, porniti la drum, in masina cu un volum mai mic de aer, implicit cu o dilutie a mirosului mai scazuta, sau, intr-o dimineata la un pupic, parca se percepe un miros intepator, urat.

Intr-o prima etapa, ca in orice relatie sentimentala, creierul nostru incepe sa gaseasca explicatii pozitive pentru majoritatea dintre noi. Reiteram ideea ca animalele de companie mascheaza mult durerile pentru a nu isi pierde locul in haita. In articolele anterioare veti gasi explicatia expresiei ”suferinta in tacere”.

Astfel, va veti amagi o vreme ca nu exista semne ale durerii, nu v-a tras de maneca sa va explice durerea, copilul se alimenteaza, poate usor mai cu mofturi, dar veti gasi si aici explicatii plauzibile. De cele mai multe ori varsta este raspunsul multor probleme ale copiilor patrupezi, in opinia parintilor acestora. Dar, timpul trece, atentia creste si constatam ca mirosul nu dispare, ba mai mult, creste in intensitate.

Cauzelor mirosului gurii la animalele de companie

Voi ilustra aceasta tema nu prin teoretizare, ci prin prezentarea cazurilor noastre. Fiecare caz are povestea lui. Stomatologia veterinara implica o congruenta a stomatologiei cu medicina veterinara, psihologia, chirurgia si pediatria. Este un domeniu complex in care nu trebuie sa treaca o zi fara sa te conectezi la nou, sa studiezi si sa fii pregatit pentru cele mai neobisnuite conexiuni interdisciplinare. Haideti sa urmarim impreuna principalele cauze ale mirosului gurii la animalele de companie.

Boala parodontala avansata

In colajul de mai jos puteti observa cum, de cele mai multe ori, abia se mai vad dintii sub depozitele impresionante de tartru si placa bacteriana. Placa bacteriana este rezultatul actiunii a milioane de bacterii. Acestea muncesc in fiecare secunda, exact ca noi, oamenii. Isi castiga existenta, se inmultesc, metabolizeaza, elimina toxine, produsi de metabolism, apoi mor. Chiar dupa ce mor, raman la suprafata dintilor si sunt mineralizate, aparand tartrul. Daca noi, ca proprietari, nu realizam periajul dentar zilnic sau macar la 2-3 zile, acestea stagneaza. Periajul dentar, prin continutul pastelor dentare veterinare, aduce substante dezinfectante. Apoi, prin actiunea mecanica de maturare a bacteriilor, toxinelor acestora, se realizeaza o indepartare eficienta a placii bacteriene. Nimic nu poate suplini actiunea benefica a periajului dentar. Nici macar detartrajul. Acesta, de sine statator, rezolva problema pentru doar sase saptamani. La sase saptamani de la detartraj, continutul florei bacteriene orale revine la compozitia de dinainte de detartraj. Deci, o data pe saptamana, va invit sa ridicati buza copilului patruped pentru a-i admira dintii si gingiile. Dintii trebuie sa aiba o culoare omogena, alb-galbuie, iar gingiile trebuie sa fie roz. Daca arata ca dintii din colajul prezentat, va recomandam sa accesati serviciile de stomatologie veterinara.

Cazuri de boala parodontala avansata
Sursa foto: Dentovet.ro

Comunicari oro-nazale

Anatomia locala a dintilor implica relatia de proximitate cu cavitatile nazale. La rasele mici si la cele dolicocefalice afectarea parodontala a caninilor, mai rar a premolarilor, are ca rezultat aparitia unor pungi parondontale mari. Efectul lor este distrugerea lamei de os subtire care separa cavitatea orala de cavitatea nazala. Astfel, se ajunge la deschiderea cavitatii nazale de pe partea afectata. Realizarea comunicarii oro-nazale are ca si complicatie, in timp, inflamatia cronica a mucoasei nazale, cu secretii muco-purulente. Acestea, intr-o prima etapa, se elimina in cavitatea orala. Pe masura ce timpul trece si problema se agraveaza, incep sa se exteriorizeze pe nara corespondenta. Am avut situatii in care problema trena de ani buni, iar infectia a distrus septul nazal.  Astfel, secretiile de cauza dentara unilaterala s-au exteriorizat pe ambele nari.

Comunicari oro-nazale consecutive bolii parodontale
Sursa foto: Dentovet.ro

Corp strain blocat in cavitatea orala

Va prezentam aici una dintre cele mai inedite patologii tratate in cabinetul nostru. Cazul acesta vine sa sustina ideea ca un consult stomatologic veterinar corespunzator se poate realiza doar in anestezie genarala, insotit de radiografii dentare. Pacientul nostru s-a prezentat pentru mirosul gurii. La o examinare in stare de constienta, dintii pareau realtiv curati. Insa, ne place sa investigam minutios, pana gasim toate cauzele pentru care ni se adreseaza pacientii. Am propus o examinare in sedare. Mare ne-a fost surpriza sa descoperim o bucata de lemn care dislocase carnasierii superiori, iar sub ea, necroza gingivala era avansata. A durat doua luni sa epitelizam complet mucoasa palatinala afectata.

Corp strain blocat in cavitatea orala
Sursa foto: Dentovet.ro

Abcese dentare cu fistule intraorale sau care dreneaza parodontal

Ilustram aceasta tema tot cu un caz tratat recent. Pacientul s-a prezentat pentru mirosul gurii deranjant pentru familie. La o prima examinare dintii erau relativ curati. Am decis sa examinam cazul atat radiologic, cat si clinic, in anestezie generala. A fost o mare surpriza pentru proprietari afectarea parodontala avansata, impreuna cu abcesele dentare care drenau parodontal la nivelul dintilor laterali maxilari si mandibulari. La o examinare superficiala a unui necunoscator, ar fi fost foarte probabil ca aceste afectiuni sa treaca neobservate, iar concluzia sa fie ca dintii arata foarte bine. Dintii afectati erau localizati dupa comisura bucala, fiind acoperiti de obraji. Insa, ce este in spatele obrajilor, ceea ce se examineaza cu greu in starea de constienta, scapa privirii.

Abcese dentare drenate parodontal in zonele laterale
Sursa foto: Dentovet.ro

Ulceratii linguale

Ulceratiile linguale, mai des intalnite la pisicute in cadrul tabloului Feline calicivirusului sau a insuficentelor renale, atrag dupa sine un miros neplacut. Practic, ulceratia este o zona de necroza superficiala care, fiind in mediul umed al cavitatii orale, nu are premisele necesare vindecarii. Mai mult, daca vorbim de afectarea renala, pana aceasta nu se va rezolva, nu vor disparea nici ulceratiile. Pentru ulceratiile fara cauza generala, in cabinetul nostru folosim cu succes tratamentul cu laser. Evolutia este spectaculoasa, mult mai rapida, iar mirosul gurii dispare, laserul, practic sterilizand zona afectata.

Ulceratii linguale la feline, inainte si dupa tratamentul laser
Sursa foto: Dentovet.ro

Tumorile orale

Am lasat la final aceasta cauza, cu implicare emotionala deosebita atat pentru proprietari, cat si pentru echipa medicala. Cea mai mare problema, atunci cand vorbim de cancer, este ca acesta genereaza durere doar in faze avansate. Daca nici nu este examinata cavitatea orala a copilului patruped la timp, exista pericolul de a ne afla in situatia neplacuta a unui cancer inoperabil. Ca in orice ramura a medicinei, este mai bine sa intervii atunci cand problema este in stadiu incipient, decat atunci cand a ajuns la dimensiuni care impiedica inchiderea gurii. Orice formatiune tumorala, benigna sau maligna, cu plus de substanta, favorizeaza dezvoltarea bacteriilor in zona respectiva, oferind zone greu accesibile autocuratirii. Bacteriile dezvoltandu-se, vor genera substante toxice, produsi de metabolism care vor mirosi. In acelasi timp, distructia tisulara va continua, generand si ea mirosuri. Formatiunile tumorale, cu lipsa de substanta, vor fi insotite de zone de necroza, iar necroza, cu totii stim, miroase.

Tumori orale la pisici si caini
Sursa foto: Dentovet.ro

Sfatul nostru este sa va programati periodic la un consult stomatologic copilul patruped. Va poate scuti de multa suferinta emotionala, iar pe el de suferinta fizica.

Sursa foto principala: shutterstock.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Dr. Raluca-Ioana Nedelea

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea