Animale de companie

#dresor caini # dresaj canin #agresivitate caini #caini

Mihai Nae, "dresorul vedetelor": Stapanul cainelui este de vina pentru agresivitatea acestuia

O manifestare agresiva a cainelui fata de stapan, poate fi momentul in care acesta din urma intra la idei referitor la convietuirea cu respectivul caine. Daca te regasesti in acesta situatie, te poti gandi ca dresajul poate fi solutia salvatoare, care sa impiedice orice incident intre tine si cainele tau, intre membri familiei tale - copii, bunici etc.- si patrupedul din dotare. Nimic mai corect.

Temerile oamenilor sunt nenumarate cand se gandesc la urmarile unui posibil incident. In conceptia noastra, cainele nu are voie sa maraie la stapan, cat despre muşcat, nici nu se pune problema. Mai interesante si total barbare sunt 90% dintre solutiile pe care le gasesc unii oameni pentru a rezolva o situatie de acest gen. Acestia se gandesc la a indeparta animalul, a-l face cadou, oferindu-i alte persoane „onoarea” de a trai un calvar alaturi de respectivul caine. O practica total lipsita de bun simt. Ar mai varianta de a-l abandona pe strada sau a-l eutanasia. Cert este ca un caine, care a manifestat o atitudine agresiva fata de stapan, este de neiertat. De parca noi nu am fost vreodata obraznici cu parintii nostri, cu rudele noastre. De parca noi in relatia cu cei apropiati nu am gresit niciodata. Important este sa intelegem motivul sau motivele pentru care patrupedul ajunge la un astfel de comportament.

„Nu musca mana care te hraneste!”, cam aceasta este premisa de la care pornim cu totii. Cainele nu are voie sa riposteze cata vreme primeste mancare. Adevarul este ca latura agresiva fata de stapan se manifesta atunci cand stapanul nu ii acorda suficienta atentie, căldura si tandrete, deci nu are legatura cu mancarea. Un caine nu pleaca de langa stapan si nu-l musca daca acesta uita sa-l hranesca la ora la care l-a obisnuit sau pur si simplu nu ii da de mancare. Greseala frecventa este sa uitam ca intr-adevar cainele este cel mai bun prieten al omului si sa ne luam un caine pe post de subaltern, caruia sa-i dam pe langa portia de mancare si portia de comenzi si de corectie, atentie, fara ca acesta sa aiba dreptul sa se impotriveasca in vreun fel. Vrem un prieten sau o marioneta?

Cainele poate gresi si poate actiona din instinct, insa orice reactie nepotrivita a acestuia este oglinda atentiei pe care o are stapanul fata de educatia si socializarea patrupedului. Daca un caine sare la stapan este pentru ca stapanul nu a pus accent la timpul potrivit pe educatia acestuia. Daca sare la oamenii de pe strada si la alti caini este tot din cauza stapanului, care nu a acordat timp pentru socializarea acestuia. Unul dintre momentele in care se poate declansa un conflict intre stapan si caine este castronul cu mancare. Foarte multi stapani iau castronul puiului din fata in timp ce acesta mananca sau stau cu mana in castronul cu mancare pentru a-l obisnui sa nu devina posesiv. Lucru care, din punctul meu de vedere, are o sansa de reusita de 10%.  O metoda mai buna insa ar fi ca in timp ce mananca sa suplimentezi cu  bucatele de carne, pentru a crea placere puiului cand te apropii de castron.

De retinut: nu trebuie sa dramatizam daca al nostru caine se manifesta necuviincios, ci trebuie sa cautam raspunsul in detaliu, sa aflam ce anume l-a dus la o astfel de manifestare. De asemenea, sa nu uitam ca  acest animal este cel mai bun prieten al omului, nu cel mai bun subordonat. Dresajul cainelui in 99% dintre cazuri este solutia, dar fara implicarea stapanului sansa de reusita este mult redusa.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii

Articole din animale-de-companie

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea