Animale de companie

#protejare animale de companie #sarbatori #animale de companie

Cum sa iti protejezi animalul de companie in perioada sarbatorilor

 

Craciunul este o perioada festiva atat pentru noi, cat si pentru prietenii nostri patrupezi. Supraexcitati, au tendinta sa fie atrasi de pomul nostru de Craciun. Prin urmare, este important sa eviti pe cat posibil ca sarbatorile tale sa nu se transforme intr-o tragedie. Iata cateva sfaturi simple pentru a-ti proteja animalul de companie de situatii neplacute in aceasta perioada.

Zgomotul

In aceasta perioada, mai mult ca oricand, animalele noastre de companie pot fi stresate de zgomotul artificiilor,  pocnitorilor, chiar al invitatilor la petrecere. Alege un loc linistit in casa, unde animalul tau sa se poata retrage linistit.

In cazul in care patrupedul tau este mai anxios, poti cere sfatul unui medic veterinar, care iti poate recomanda un eventual medicament pentru tratarea anxietatii si a fricii sau anumite suplimente, pe care le poti gasi in orice farmacie veterinara, ori poate gasi o alta solutie, in functie de gravitatea situatiei, pentru ca tu si animalul tau de companie sa treceti cu bine de aceasta perioada.

Bradul de Craciun

Bradul de Craciun este perceput de catre animalele noastre, de cele mai multe ori, ca un loc de joaca. Asigura-te ca este bine fixat, deoarece pisicile care se catara sau un caine care face un gest brusc l-ar putea darama. Poti preveni acest lucru prin asigurarea bazei intr-o cutie de nisip grea, de exemplu. Strange mereu acele cazute, deoarece sunt toxice pentru prietenii nostri.

Animalele au un simt al mirosului mai dezvoltat decat al nostru. De aceea, urasc mirosurile acide, care ii sperie. De exemplu, iti poti tine patrupedul departe de brad, cu ajutorul unor coji de citrice amplasate in jurul pomului.

Poti dilua cateva picaturi de ulei esential intr-un litru de apa si sa pulverizezi amestecul pe ramuri. Uleiurile esentiale eficiente sunt cele de ​​lavanda, eucalipt, lamaie, lamaita sau chiar menta. Animalul tau de companie nu va mai pune nicio labuta sub brad.

Decoratiuni

Opteaza, pe cat posibil, pentru decoratiuni din materiale naturale si rezistente, pentru ca insotitorul tau sa nu se raneasca in timp ce se joaca.

Pentru a distrage atentia animalului tau de companie, aranjeaza-i jucariile preferate langa copac. Ii poti crea chiar si propriul spatiu de joaca, langa bradul de Craciun; astfel, se va obisnui cu el si nu va mai fi tentat sa il exploreze.

Beteala stralucitoare sau alte decoratiuni din plastic pot fi atractive pentru animalul tau, dar ingerarea ii poate provoca blocaje intestinale, iar asta se va termina mereu cu o vizita de urgenta la o clinica veterinara.

 

Plante de sezon

 

Laurul sau crinul de Craciun: ingestia acestuia este cel mai frecvent asociata cu semne precum tulburarile digestive si depresia sistemului nervos. Aceasta planta contine unele componente toxice care se regasesc si in ciocolata: cofeina, teobromina.

Vascul: produce iritatii destul de severe la nivelul tractului digestiv, precum si al intregului corp, scazand inclusiv ritmul cardiac si temperatura. De asemenea, produce dificultati de respiratie, lipsa de echilibru, sete excesiva si, uneori, convulsii epileptice, coma si chiar moarte.

Poinsettia: ingestia frunzelor produce, de obicei, tulburari digestive usoare, pana la moderate. Semnele includ saliva abundenta, varsaturi si diaree.

Daca banuiesti ca animalul tau de companie a inghitit o substanta potential toxica, suna imediat medicul veterinar.

Lumanarile

De sarbatori, decoram mereu cu lumanari dragute masa din sufragerie sau restul mobilierului din camera. In primul rand, ai grija sa nu le consume in absenta ta. In al doilea rand, nu le amplasa prea jos si nu le lasa nesupravegheate, intrucat animalul tau risca sa se arda, ba chiar poate provoca un incendiu, jucandu-se cu ele.

Pentru sanatatea si nivelul de stres al prietenului tau patruped, pe langa aceste sfaturi, este foarte important sa-si mentina rutina zilnica normala cat mai mult posibil, in aceasta perioada, si sa te asiguri ca petreci timp cu el, in fiecare zi. Sarbatori fericite si in siguranta, alaturi de animalul tau de companie !

Sursa foto: Shutterstock.com

 

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din animale-de-companie

Pentru specialisti

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului