Animale de companie

#chartreux #rase #pisici #animale

Chartreux

este o pisica cu parul scurt, de culoare gri-albastrui, blanita de plus stralucitoare si cu un zambet ca cel al Mona Lisei. Cu o personalitate placuta si dragalasa, Chartreux , cunoscuta drept pisica zambareata a Frantei, a avut urcusurile si coborasurile ei de-a lungul existentei seculare. Datorita firii sale, pisica Chartreux a reusit sa treaca cu bine peste acestea cu un simplu zambet.

Chartreux va va hipnotiza intotdeauna cu ochii ei aramii.
 

 

Istoricul si originea

 

Dupa cum spune legenda, rasa Chartreux s-a dezvoltat in apropierea Parisului, in Alpii Francezi, chiar in manastirea Le Grand Chartreux. Aici, ordinul Cartusian al calugarilor din manastire crestea pisici Chartreux in timpul liber, intre rugaciune, fabricarea lichiorurilor si forjarea armelor.

La manastire, desi infiintata in anul 1084 de catre St. Bruno, pisicile si-au facut aparitia abia dupa ce au luat sfarsit Cruciadele din secolul al XIII-lea, cand cavalerii cruciati si-au parasit caminele si s-au retras in viata monastica. Ei si-au adus cu ei si bunurile pe care le cucerisera in timpul Cruciadelor, acestea incluzand si pisicile albastre, pe care se pare ca le luasera drept prada din Siria. Potrivit legendei, calugarii au imperecheat selectiv aceste feline pentru a crea exemplare tacute, putin vorbarete, astfel incat pisicile sa nu-i poata deranja in timpul meditatiilor.

O alta legenda sustine ca Chartreux-ul s-ar trage din pisica siriana, descrisa in secolul al XVI-lea ca fiind o pisica robusta cu o blana lanoasa albastra-cenusie si ochii aramii, ce fusese adusa prima data in Europa in timpul cruciadelor.

Dupa Primul Razboi Mondial , crescatorii de pisici francezi au devenit interesati sa pastreze Chartreux-ul ca rasa unica. In anii 1920, doua surori, Christine si Suzanne Leger, au descoperit o colonie de pisici albastre pe o mica insula din provincia franceza Bretagne, Belle-Ile, departe de coasta Frantei. Aceste pisici vagaboande traiau in jurul unui spital din orasul Le Palais si corespundeau descrierii rasei Chartreux. Surorile Leger s-au decis sa se ocupe de rasa, au conceput un standard al rasei si, in 1931 au etalat pentru prima data Chartreux-ul.

Din nefericire, cel de-al Doilea Razboi Mondial a decimat rasa, iar dupa razboi nu au mai putut fi gasite in libertate colonii de pisici Chartreux. Putinele pisici Chartreux ramase au fost imperecheate cu exemplare de albastre, Albastre de Rusia si Persane Albastre, pentru a preveni disparitia rasei.

Chartreux a ajuns prima oara in Statele Unite in 1970, cand o californiana a auzit de aceste pisici si s-a hotarat sa faca o calatorie in Franta, de unde a adus 3 exemplare din rasa Chartreux. Chartreux-ul de astazi seamana foarte bine cu robustele pisici maidaneze frantuzesti din anii 1700.

Chartreux-ul a fost recunoscuta oficial abia in anul 1987, iar in prezent este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: American Association of Cat Enthusiasts (AACE), American Cat Association (ACA), American Cat Fancier's Association (ACFA), Canadian Cat Association (CCA), Cat Fanciers' Association (CFA), Cat Fanciers' Federation (CFF), The International Cat Association (TICA), United Feline Organization (UFO), FiFe (Federation Internationale Féline). Asociatiile americane si FiFe nu recunosc hibrizii cu alte rase, fiind acceptate pentru recunoasterea oficiala numai exemplarele pure.

 

Aspectul exterior si dimensiunile

 

Chartreux are corpul robust, viguros, membrele scurte si o osatura fina. Cu toate acestea, Chartreux este agila si eleganta ca oricare alta felina. Trupul ei este de lungime medie, robust, cu spate lat, un torace adanc, musculatura puternica si osatura rezistenta. Membrele sunt scurte, cu osatura fina, dar rezistenta se termina cu labe mari si rotunde. Coada este de lungime medie si conica, cu varful rotunjit. Masculii sunt mai mari si au musculatura mult mai evidentiata in comparatie cu femelele; acestia au fost adesea comparati cu niste fortarete ambulante. Femelele sunt mai mititele, dar asta nu inseamna ca nu sunt corpolente.

Capul Chartreux-ului este rotunjit si lat, fiind prevazut cu maxilare puternice si obraji plini. Botul este relativ mic si conic, iar zambetul ei misterios face parte din standardul rasei. Nasul este drept, iar intre ochi se poate sesiza o usoara depresiune. Urechile de dimensiune medie sunt situate in varful capului si au o pozitie foarte verticala. Ochii sunt rotunzi, mari si expresivi, adaugandu-se expresiei zambitoare, dragalase. Coloritul ochilor este de la aramiu pana la auriu, portocaliul stralucitor fiind preferat.

Una dintre trasaturile caracteristice ale acestei rase este blana sa lanoasa, ca de plus. Gri-albastrui uni este singura culoare si singurul model acceptat. Blana este mediu scurta si are o textura lanoasa si un puf solid. Este deasa, moale la atingere si impermeabila, perfect structurata pentru a asigura supravietuirea pisicutei in climatul rece si umed al Alpilor Francezi. Intotdeauna, pernitele si nasul trebuie sa fie albastru-cenusiu.

Masculul de Chartreux este vizibil mai mare decat femela. Masculii maturi au tendinta de a atinge o greutate corporala de pana la 9 kg, in timp ce femelele cantaresc in jur de 3,5-6 kg. Atat masculul, cat si femela par un pic mai mari decat sunt in realitate datorita blanii lor destul de voluminoase. Chartreux-ul este o rasa de pisici cu o maturizare tardiva, atingand dimensiunile de adult abia in jurul varstei de 3-4 ani

 

Personalitatea

 

Prietenoasa si loiala, Chartreux este o pisica afectuoasa si sociabila. Cand va veti aseza langa ea, inevitabil va veti trezi cu o pisica mare si albastra in brate.

Pisicile Chartreux sunt linistite si tacute, astfel ca va fi uimitor sa auziti scartaituri scurte si slabe venind din aceste trupuri puternice si va fi o raritate sa le auziti miorlaind. Chiar daca nu sunt prea vorbarete, ele torc cu mult entuziasm.

Nu atat de activa ca alte rase de pisici , Chartreux este calma si sigura de sine. Totusi, aceste pisici au si o latura jucausa pe care o tin bine ascunsa in viata de adult. Datorita instinctului lor puternic de vanator, aceste pisici au tendinta sa prefere jucariile care se misca. Jucariile „cu pene” pe care le puteti rasuci in aer sunt apreciate in mod special.

 

Relatiile cu familia si casa

 

Pisicile Chartreux sunt prietenoase cu strainii, copiii mici si alte animalute de casa. Sunt pisici foarte inteligente, care-si invata rapid numele si vin cu promptitudine atunci cand sunt chemate. Chartreux-ul este o pisica pacifista, preferand sa evite o lupta decat sa o provoace, dar asta nu inseamna ca nu stie sa-si apere drepturile si interesele.
De asemenea, ea este o pisica care se acomodeaza cu usurinta oricaror circumstante, calatorind bine si nederanjand-o sa fie lasata singura pentru perioade lungi de timp. Prezenta lor linistitoare si prietenoasa o fac o alegere foarte buna pentru persoanele in etate sau pentru cele care locuiesc singure.

 

Aspecte particulare

 

Coloritul blanii si al ochilor la pui este un pic diferit decat cel al adultilor. Astfel, pisoii pot prezenta urme tigrate care se estompeaza cel mai frecvent in jurul varstei de 6-12 luni. La fel, culoarea ochilor se defineste in jurul varstei de 3-4 ani si se poate sesiza o estompare a intensitatii acesteia la pisica in varsta.

Chartreux-ul are un puf profund, des, care face ca blana sa se indeparteze de corp si din acest motiv necesita o ingrijire suplimentara fata de alte rase cu parul scurt. Blana nu are tendinta de a se incurca, dar cu toate acestea este bine sa o periati o data sau de doua ori pe saptamana cu un pieptan din otel de buna calitate pentru a inlatura parul mort.

In timpul sezoanelor de naparlire, primavara si toamna, va trebui sa o periati mai des, respectiv o data la doua zile. In sens contrar, simpatica voastra companioana va va lasa cate o paturica de par gri-albastrui oriunde se va aseza.

 

Boli si afectiuni curente

 

Chartreux-ul este, in general, o rasa robusta si sanatoasa, dar unele linii sunt cunoscute ca posedand gena determinanta a luxatiei patelare (dislocarea patelei). Daca se agraveaza, aceasta induce durere si schiopatura. Intrucat aceasta afectiune este genetica, multi crescatori isi testeaza exemplarele de prasila, excluzand pisicile suspecte din programele de monta. De asemenea, unele exemplare de Chartreux sunt predispuse gingivitei, daca dantura lor nu este curatata periodic.

Chartreux-ul este sensibil la alimentele foarte consistente, motiv pentru care majoritatea pisicilor sunt trecute la regimul alimentar de adult in jurul varstei de 5 luni. Pentru a preveni obezitatea, este posibil sa fie necesar ca pisicile adulte sa fie hranite cu diete light.

Masculii, ca in cazul oricarei alte rase de pisici, nu sunt feriti de sindromul urologic felin (formarea de pietricele la nivel renal sau vezical), motiv pentru care trebuie avuta o atentie sporita asupra alimentatiei si a aparitiei eventualelor dificultati de urinare.

Ideal este ca dupa varsta de 6-8 ani, chiar daca aveti un exemplar sanatos, sa-i faceti un control de rutina si cateva investigatii (ecografie, radiografie, analize de sange si urina) pentru a depista din timp eventualele sensibilitati si pentru a incerca remedierea acestora printr-o alimentatie corespunzatoare sau cu ajutorul unui tratament adecvat.

Speranta media de viata a Chartreux-ului este de aproximativ 9-15 ani.

Sursa foto : www.petinsurance.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din animale-de-companie

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului