Animale de companie

#amstaff #rase #caini #animale

Amstaff - American Staffordshire Terrier

American Staffordshire Terrier-ul are un trecut nefericit, fiind initial creat pentru agresivitate si pentru a participa la luptele de caini. Acest caine este deseori confundat cu Pit Bull-ul, care totusi este o rasa diferita.


 

Istoricul si originea

 

In perioada Razboiului Civil, numerosi caini au fost importati din Anglia avand destinatia exacta de a participa la luptele de caini. Unele dintre rasele importate erau Bulldog-ul Englez, Bull Terrier -ul, Terrier-ul Englez, Staffordshire Terrier-ul si multi alti Terrier-i. Se spune ca American Staffordshire Terrier-ul, alintat Amstaff , descinde tocmai din acesti caini. Din nefericire, aceasta rasa a fost la origine creata pentru a deveni un redutabil caine de lupta. Acest lucru a dus la dezvoltarea unui caine robust, puternic si agresiv. Din fericire, acest sport a devenit ilegal, iar crescatorii s-au concentrat asupra reducerii agresivitatii native a acestui caine, dar in acelasi timp i-au mentinut curajul, loialitatea si rezistenta incredibila. Amstaff-ul din zilele noastre este un caine loial si protector, dar care nu mai are o agresivitate pronuntata.

Initial, aceasta rasa era cunoscuta ca Pit Dog, Pit Bull Terrier , Bull Terrier American sau Yankee Terrier. Acesta este probabil si motivul pentru care aceasta rasa era confundata cu Pit Bull-ul de astazi. In 1936, American Kennel Club recunostea rasa sub denumirea de Staffordshire Terrier ca fiind membra a grupei terrier-ilor. In 1972, numele ei era schimbat in American Staffordshire Terrier, urmand ca in 1974, Staffordshire Terrier-ul de Anglia sa fie recunoscut ca rasa separata.

Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele asociatii si organizatii internationale: FCI, AKC, CKC, NKC, NZKC, AKC, APBR, ANKC, APRI, ACR.

 

Aspectul exterior si dimensiunile

 

American Staffordshire Terrier-ul are un corp robust, musculos si puternic. Ochii sai inchisi la culoare , contrar a ce se spune despre ei, exprima blandete si vioiciune. Urechile pot fi cupate si purtate ridicat sau pot fi lasate la forma naturala. Daca nu sunt cupate, urechile Amstaff-ului sunt triunghiulare, prinse in varful capului si purtate pendulant. Amstaff-ul are un cap mare si lat cu un bot scurt si maxilare foarte puternice. Coada sa este scurta si este purtata in mod obisnuit pe langa picioare. Blana este scurta si deasa si poate fi regasita intr-o multitudine de culori, dar albul nu trebuie sa ocupe mai mult de 80% din suprafata corporala.

Amstaff-ul adult poate atinge o inaltime la nivelul greabanului de circa 43-48 cm la mascul si de 41-46 cm la femela si o greutate corporala in jur de 25-30 kg.

 

Personalitatea

 

American Staffordshire Terrier-ul are un comportament prietenos si afectuos cu persoanele pe care le cunoaste si le accepta, dar unele exemplare au tendinta de a fi agresive cu alte animalute. Sunt caini inteligenti si ascultatori daca sunt invatati sa socializeze si dresati de la o varsta frageda. Dispus intotdeauna sa-i satisfaca toate cerintele stapanului sau, Amstaff-ul se dovedeste a fi un caine extrem de usor de dresat. Un caine de paza inteligent si curajos, American Staffordshire Terrier-ul este plin de viata. Se spune de asemenea, ca aceasta rasa ar avea o incredibila rezistenta la durere.

In concluzie, atunci cand beneficiaza de o socializare adecvata si de un dresaj corespunzator, Amstaff-ul poate deveni un companion extraordinar.

 

Relatiile cu familia si casa

 

Amstaff-ul este un minunat caine de paza si un companion desavarsit. Sunt extrem de loiali si extrem de protectori cu copiii, adultii si proprietatea stapanilor lor. Amstaff-ul este tolerant cu copiii doar in cazul in care creste alaturi de acestia, insa poate fi agresiv cu strainii.

 

Amstaff-ul se poate adapta traiului intr-un apartament de bloc atata timp cat este scos la plimbari zilnice. El este foarte activ in interiorul caminului astfel ca nu este absolut necesar sa-i puneti la dispozitie o curte. Acest caine prefera climatele calde.

 

Dresajul

 

Amstaff-ul are nevoie de un dresaj de disciplinare atat de baza, cat si avansat initiat de la o varsta cat mai frageda. Ei au nevoie de un stapan ferm, dar bland si de multa socializare. Acest caine trebuie educat cum sa-si controleze instinctul sau nativ de luptator.

 

Aspecte particulare

 

Este recomandabil, ca si in cazul altor caini, sa tineti intotdeauna un Amstaff in lesa in spatiile publice si sa-l supravegheati cand se afla in preajma strainilor. Acesti caini sunt foarte protectivi si nu ezita sa devina agresivi daca simt ca familia sau proprietatea lor este in pericol.

 

Blana lor este scurta si neteda. Perierea zilnica si stergerea cu un prosop umed sau cu o bucata de piele de caprioara, le va mentine blanita curata si stralucitoare. Imbaierea sau toaletarea cu sampoane uscate de tipul pudrelor vor fi efectuate numai cand situatia o impune. Acest caine naparleste moderat.

 

Boli si afectiuni curente

 

Desi este o rasa robusta si rezistenta, Amstaff-ul nu este scutit de anumite sensibilitati de ordin medical cum ar fi:

Torsiunea (dilatatia) gastrica - o afectiune brusca ce pune in pericol viata animalului asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.

Displazia de sold - o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

Cataracta - pierderea transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce in timp la pierderea vederii.

Artrita si lezionarile ligamentelor incrucisate sunt de asemenea destul de frecvent semnalate.

In plus, pe langa afectiunile enumerate mai sus, intalnim si alte boli, insa cu o frecventa mai redusa:

Granulomul produs prin lins este consecinta unei probleme de comportament manifestate prin linsul excesiv si persistent a unei regiuni a pielii care in timp determina formarea unei plagi fara tendinta de vindecare.

Histiocitomul cutanat este o tumora benigna a pielii care poate afecta cainii tineri.

Entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.

Surditatea poate aparea la nastere sau mai tarziu, in timpul vietii.

Persistenta arcului aortic este un defect din nastere al inimii, care daca nu este tratat poate conduce la insuficienta cardiaca.

Mastocitoamele sunt tumori maligne care se pot produce la nivelul pielii sau in interiorul organismului.

Atrofia retiniana progresiva este o boala care determina degenerarea celulelor nervoase ale retinei. Afectiunea debuteaza adesea la cainii in varsta si poate conduce la orbire.


Speranta medie de viata a Amstaff-ului este de 10-13 ani.


Sursa foto : www.puppytrainingfacts.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din animale-de-companie

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa creezi un decor deosebit folosind un paravan decorativ?

Experti Casa

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Ce influenta are echinoctiul de toamna asupra noastra

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare