20% din mamiferele lumii sunt amenintate cu disparitia, speciile mari aflandu-se in cel mai mare pericol, potrivit unui studiu recent. Extinderea terenurilor pentru agricultura si vanatoarea sunt principalele cauze ale acestui lucru.
"Speciile mari sunt mai amenintate cu disparitia, intrucat marile mamifere sunt mai putine, se reproduc mai incet si sunt mai vulnerabile la vanatoare si alte forme de exploatare", a declarat Michael Hoffmann, cercetator al Uniunii Internationala pentru Conservarea Naturii.
Numarul populatiilor scade atat de repede incat este posibil ca unele mamifere sa fi disparut deja. Unul din ele este Pipistrelle, o specie de liliac de pe Insula Craciunului. In ianuarie 2009 mai erau circa 20 de indivizi din aceasta specie. In august 2009, autoritatile s-au intos pe insula pentru a captura cateva exemplare, in incercarea de a le inmulti. Au gasit unul singur, pe care nu au reusit sa il prinda.
In ciuda vestilor rele, exista si putina speranta. In timpul studiului, eforturile de conservare au dus la cresterea populatiei din 24 de specii de mamifere. "Cel mai mare succes il are dihorul cu picior negru din SUA si Canada si calul Przewalsk din Mongolia , specii care erau considerate disparute din salbaticie, pana in urma cu cateva decenii, a declarat Hoffmann.