Atunci cand locuiesti la curte devii mai vulnerabil in fata spargatorilor. Gardurile inalte si gratiile sunt costisitoare, stopeaza lumina naturala si atrag atentia asupra proprietatii tale. Iata cum poti alunga hotii din jurul curtii aplicand cateva metode simple.
1 Lumineaza foarte bine curtea
Niciun hot nu va risca sa fie vazut in timp ce sare gardul sau incearca sa descuie poarta. Cu cat curtea casei este mai luminata, cu atat scad sansele ca talharii sa se apropie de casa ta. De asemenea, este bine sa ai grija ca becurile stradale sa functioneze in permanenta. Adreseaza-te primariei sectorului sau orasului in care locuiesti pentru a remedia o eventuala defectiune .
2 Nu le oferi o ascunzatoare
Tufisurile neingrijite reprezinta o buna ascunzatoare pentru hoti. In cazul in care in fata curtii tale sau chiar in interior ai plantat gard viu , curata foarte bine zona din jur, astfel incat hotii sa nu se poata ascunde acolo. De asemenea, copacul din fata casei poate fi un alt loc in care un spargator poate astepta momentul potrivit pentru actiune.
Este bine sa eviti sa plantezi copaci foarte aproape de casa, deoarece acestia reprezinta cea mai buna scara spre acoperis sau spre un etaj superior. Pubelele de gunoi pozitionate langa gard sau langa peretele din spate al casei sunt, de asemenea, de ajutor pentru un potential hot.
3 Blocheaza caile de acces
Oricat de banal ti s-ar parea, chiar este important sa incui poarta in permanenta. Ai fi uimit sa afli ca o buna parte din jafuri au la baza usile sau ferestrele deschise. Neatentia costa, asa ca nu glumi cu securitatea casei tale.
Verifica periodic starea gardului ce iti imprejmuieste proprietatea. Daca acesta este din lemn, riscul de putrezire creste. De asemenea, animalele care incearca sa patrunda la tine in curte sapa adesea gauri la baza gardului, slabindu-i rezistenta. Asigura-te ca nu exista parti slabite sau sparte in gard, iar daca acest lucru apare, remediaza problema inainte de apusul soarelui.
4 Evita dezordinea
Dezordinea si obiectele depozitate la vedere in curte, ridica sansele de reusita in timpul unei spargeri . Orice obiect dur poate fi folosit pentru spargerea unui geam sau pentru deschiderea usilor. Evita sa lasi in curte unelte, tevi, lemne sau orice alt obiect de care un hot se poate folosi. Verifica peridic gazonul de eventuale deseuri, ambalaje sau pietre aruncate de trecatori.
In cazul in care ai o terasa, rezerva-ti cateva minute seara pentru a inchide mesele si scuanele in garaj. In caz contrar, ii oferi hotului suportul perfect pentru a se catara.
5 Raporteaza orice persoana dubioasa din zona
Este mai bine sa previi decat sa treci printr-o experienta neplacuta. Vorbeste cu vecinii si luati masuri de fiecare data cand pe strada apar persoane necunoscute care nu par a avea un motiv intemeiat. Asteapta 10 – 20 de minute, apoi sesizeaza o sectie de politie din apropiere. Astfel poti ajuta politia sa captureze un hot pe care il urmaresc de multa vreme si tu te vei imprieteni cu organele de politie din zona in care locuiesti.
6 Achizitioneaza un caine de paza
Un caine de rasa, bine dresat, poate alunga sau ataca spargatorii. Dresajul specializat este cheia succesului deoarece:
- cainele nu are voie sa manance decat de la o singura persoana, in caz contrar poate fi pacalit de catre hoti cu otrava;
- cainele va trebui sa identifice pericolul si sa latre doar atunci cand este, intr-adevar, nevoie; altfel, nu va face decat sa te alarmeze ori de cate ori un porumbel zboara deasupra custii sale;
- gradul de agresivitate trebuie moderat pentru ca animalul sa nu raneasca sau sa omoare orice persoana sare gardul la tine in curte; accidente se pot intampla, asa ca va trebui sa te asiguri ca patrupedul tau este pregatit sa imobilizeze, nu sa muste un pradator;
Un alt lucru pe care va trebui sa il faci, este sa acorzi cainelui libertate de miscare. In cazul in care cainele este legat, spargatorii pot folosi spray paralizant sau tranchilizante pentru a-l calma. De asemenea, agresivitatea poate fi o alternativa grava!
7 Foloseste un sistem de alarma
Sistemele de alarma au devenit din ce in ce mai utilizate in randul proprietarilor de case. Acuratetea tehnologiei de ultima ora elimina erorile ce apar din cauza animalelor de companie prezente in casa sau in curte. Alarmele silentioase sunt cele mai ingenioase, deoarece hotii nu vor fi alertati, ci doar firma de paza cu care tu ai incheiat contractul. Citeste mai multe despre securizarea locuintei cu ajutorul alarmei.