Amenajarea gradinii

#gradina #sezonul rece

Cum iti pregatesti gradina pentru sezonul rece

Oricine are o gradina stie ca munca nu se termina odata cu recoltarea ultimelor roade, undeva la mijlocul toamnei. Din contra, din acel moment incepe pregatirea pentru recolta de anul viitor. Daca esti novice in ale gradinaritului sau pur si simplu vrei sa mai afli lucruri noi, iata cateva lucruri despre protejarea gradinii in sezonul rece.

Chiar daca ultimele ierni nu au fost atat de aprige in Romania si am avut doar cateva episoade de ger si zapada in cele mai multe zone, nu inseamna ca trebuie sa ne culcam pe o ureche. Traim intr-o tara in care iernile pot fi si lungi, si grele, asa ca trebuie sa fim mereu pregatiti pentru scenariul cel mai rau, mai ales daca nu vrem ca gradinile in care am investit timp, energie si bani sa fie compromise.

Pasul 1 - Curatati toate ierburile, tulpinile, frunzele moarte si toate plantele care par bolnave

Nu este prea distractiv, insa este o lucrare care trebuie facuta. Tundeti toate plantele perene, desi aceasta este o chestiune de preferinta. Unii prefera sa le lase neatinse pana in primavara pentru ca arata bine acoperite cu zapada sau pentru ca pot reprezenta surse de hrana pentru pasari.

Pasul 2 - Protejati plantele perene, mai ales pe cele tinere

Le puteti acoperi pe fiecare in parte cu folie sau cu "clopote" facute din bidoane mari de plastic sau puteti incropi mini-solarii pe parcelele cu flori perene.

Daca faceti insamantari de toamna pentru plante care nu rezista bine la frig ori daca vreti sa mancati salata proaspata sau ridichi din propria gradina si pe timp de iarna, puteti pune la punct mini-sere care sa le protejeze.

Pasul 3 - Plantati bulbii inainte ca solul sa inceapa sa inghete

Daca aveti bulbi de flori de primavara, plantati-i cam cu doua saptamani inainte ca scaderea temperaturilor sa duca la inghetul solului. Sapati gropi adanci de cativa centimetri, astfel incat bulbii sa fie bine acoperiti, pentru a fi protejati de temperaturile scazute pana la primavara.

Pasul 4 - Ultima udatura a sezonului, in caz de seceta

Udati bine plantele tinere din gradina - flori, pomi, copaci, arbusti - si pe cele perene, inainte de a inchide apa la instalatia de afara pentru sezonul rece. Este o operatiune esentiala mai ales dupa un an secetos sau daca nu a plouat in ultima perioada.

Dupa ultima udatura, goliti instalatia de apa care alimenteaza gradina; nimeni nu vrea sa treaca prin bataia de cap a schimbarii tevilor sparte din cauza inghetului. Goliti, de asemenea, furtunele, butoaiele in care colectati apa de ploaie si alte recipiente cu apa inainte ca temperaturile sa inceapa sa scada sub limita inghetului, pentru a le proteja.

Pasul 5 - Imbracati pomii tineri, arbustii si tufele de trandafiri inainte de venirea frigului

Folositi fie o folie de plastic fie plase speciale pentru a proteja plantele pe cat posibil de ger si, mai ales, de vant.

Pasul 6 - Protejati plantele fragile si incercati sa le "pacaliti" pe cele anuale sa reziste pana anul urmator

Scoateti bulbii plantelor sensibile. Unele soiuri de crin, daliile, gladiolele au bulbi sensibili la temperaturi scazute, iar acestia trebuie dezgropati si protejati pe timpul iernii. Pastrati-i inveliti in hartie, in locuri uscate si intunecoase pana la primavara cand ii veti putea replanta.

Daca aveti ghivece cu begonii, petunii sau muscate afara, este momentul sa le puneti la adapost, pentru a va putea spera sa va bucurati si anul urmator de florile favorite. Desi sunt plante anuale, daca le pastrati si peste iarna in locuri cu multa lumina si la o temperatura potrivita, le puteti tine in viata inca un an.

Pasul 7 - Mulcirea de toamna

Multi considera ca mulcirea este o munca de gradina pentru primavara, cand vrei sa hranesti solul pentru a da rod bogat. Ei bine, este o lucrare ce poate fi facuta foarte bine si toamna nu pentru a pastra o temperatura mai ridicata la nivelul solului, ci tocmai pentru a-l pastra mai umed si mai rece, impiedicand, astfel, intrarea prematura in vegetatie a plantelor. Mulcirea e poate face cu chipsuri de lemn sau cu frunze si fan. Daca mulciul este umed, imprastiati-l in strat subtire, pentru a evita mucegairea; daca este uscat, puteti aplica un strat mai gros. Acesta se va umezi si se va descompune peste iarna, iar substantele nutritive necesare plantelor vor fi absorbite de pamant.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-gradinii

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Gluga-ciobanului, buruiana de camp cu proprieteti terapeutice insemnate

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cum ingrijesti Crocosmia, floarea care se regaseste din ce in ce mai des in gradinile din Romania

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma:  Cum ingrijesti Hortensia ca sa aiba culoare pe care ti-o doresti

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cand si cum sa plantam panselutele batute

Experti Gradina

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Andreea Uceanu: Flori de Ziua Copilului

Expertul Acasa.ro, designerul de buchete de flori Andreea Uceanu

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului