Nimic nu se compara cu gustul si beneficiile unui ceai pregatit din plante uscate culese din gradina. Chiar daca pare mai comod sa cumperi de la supermaket cutii de ceai frumos ambalat in pliculete, savoarea si calitatea bauturii se imbunatatesc considerabil cand utilizezi plante si flori uscate din starea lor naturala.
Gradina ta gazdui adevarate miracole ale naturii pentru sanatate, mai exact plante de gradina cu proprietati medicinale unice, pe care sa le ai mereu la indemana cand vrei sa te hidratezi cu un ceai benefic starii tale de bine. Daca ai o portiune de pamant pe care le poti planta, cultiva urmatoarele plante excelente pentru ceai si bucura-te de gustul lor deosebit!
1. Papadia
Papadia creste fara prea multe interventii din partea ta, fiind si una dintre frecventele plante etichetate drept "buruieni". Frunzele uscate de papadie sau radacina acestei plante de gradina iti pot darui un ceai cu efect diuretic bland, dar cu proprietati detoxifiante excelente.
2. Musetelul
Musetelul este o planta de gradina care iti merita toata atentia. Florile sale proaspete sau uscate sunt excelente pentru prepararea ceaiului benefic in cazul deranjamentelor stomacale, anxietatii si durerilor de cap. Ceaiul de musetel este si un adjuvant in combaterea insomniilor si un bun stimulator al lactatiei, in cazul femeilor care alapteaza.
3. Limba mielului
Florile plantei numite popular "limba mielului" sunt considerate a fi antidepresive naturale, intrucat ajuta la combaterea starilor de apatie, anxietate si depresie.
4. Lavanda
Printre multiplele utilizari ale lavandei se numara si prepararea ceaiului din florile acestei plante aromate, pentru eliminarea tensiunilor cauzate de stres si inducerea unei stari placute de relaxare.
5. Caprifoiul
Cultiva in gradina caprifoi si culege-i florile cand ajung la maturitate, apoi usuca-le intr-un mediu racoros si curat. Foloseste-le pentru prepararea unui ceai excelent pentru reducerea febrei.
6. Galbenelele
Ceaiul preparat din florile de galbenele este util in stimularea sistemului imunitar si calmarea gatului iritat in caz de raceala si gripa.
7. Afinele
Frunzele tufelor de afine, proaspete sau uscate, au un efect diuretic puternic, purifica sangele si reduc inflamatiile rinichilor. Tot ele pot fi utile in oprirea diareei.
8. Urzica
Ceaiul de urzica este un fortifiant natural al organismului, fiind o sursa minunata de calciu, fier si alte substante esentiale care ajuta la recapatarea echilibrului ponderal.
Sursa foto: allotmentgardens.wordpress.com