Daca te-ai plictisit de vechile tale obiecte decorative si esti in cautarea unora noi si in voga, afla ca toamna 2011 iti propune o serie de tendinte numai bune de urmat pentru a-ti infrumuseta locuinta! Iata, asadar, cinci dintre cele mai interesante trenduri in decorarea casei !
1 Fotoliile beanbag
Aceste fotolii simpatice reprezinta una dintre tendintele pe care nu ar trebui sa le ignori in aceasta toamna! Fotoliile beanbag pot da o nota de inedit unei incaperi traditionale sau pot fi inserate in camera copiilor, care se vor bucura de ele intocmai ca de niste jucarii.
Una dintre variantele acestor fotolii originale sunt taburetii care ar putea fi mai usor de inserat in living, pentru a forma un tot unitar cu restul pieselor de mobilier si al decoratiunilor. Pe langa scopul lor principal, taburetii beanbag pot fi folositi si ca masute pentru snack-uri.
2 Decoratiuni a la anii '70
Probabil ca nu iti face o prea mare placere sa iti amintesti de mileurile bunicii si de alte decoratiuni de acest fel care iti impanzeau casa in anii copilariei. Cu toate acestea, in cazul in care mai ai pitite prin pod sau in casa de la tara, asemenea obiecte decorative, ai putea incerca sa le scoti la lumina si sa le potrivesti, pe cele mai reusite dintre ele, in interiorul casei.
In cazul in care bibelourile si mileurile nu ti se par tentante, s-ar putea sa iti schimbi parerea cand vine vorba despre balansoare si veioze din lemn, spre exemplu. La fel de interesante s-ar putea dovedi portelanurile si vesela frumos pictata, veche de cateva decenii.
3 Decoratiuni in stil etnic
O alta tendinta a acestei toamne in materie de decoratiuni este stilul etnic. Fie ca optezi pentru obiecte romanesti, fie ca adaugi o nota exotica locuintei tale prin intermediul decoratiunilor de peste mari si tari, stilul etnic te va determina sa te simti si mai confortabil in interiorul casei tale.
In acest sens, orienteaza-te catre cergi, materiale brodate si tapiserii, dar si sariuri indiene sau alte obiecte traditionale din cele mai diverse culturi. Decoratiuni traditionale romanesti vei gasi din belsug la targurile de mestesuguri si traditii organizate atat in Capitala, cat si in toata tara.
4 Culori aprinse
Chiar daca iubesti culorile pastelate, iar locuinta ta iti reflecta preferintele cromatice, poti da o nota de inedit incaperilor casei adaugand accente viu colorate. Acestea pot veni sub forma decoratiunilor, de tipul unor vaze - turcoaz sau violet, doua dintre culorile acestei toamne - unei cuverturi vesele ori a unor lumanari colorate, plasate pe masuta de cafea .
5 Decoratiuni in stil industrial
Nu in ultimul rand, un alt trend al acestei toamne este cel industrial. Cu alte cuvinte, poti folosi cu incredere obiecte decorative ce, candva, erau piesele unei masini! De pilda, poti realiza un punct focal intr-una din incaperile casei prin intermediul unei balante vechi, din metal, sau al unei vaze, de asemenea, metalice, plina cu flori viu colorate. Acest tip de obiecte decorative isi pot gasi locul atat intr-o casa moderna, cat si intr-una in stil traditional.
Sursa foto: manolohome.com
#decoratiuni interioare #tendinte amenajare #decorarea casei #design interior
Top 5 trenduri in decorarea casei
Top 5 trenduri in decorarea casei Daca te-ai plictisit de vechile tale obiecte decorative si esti in cautarea unora noi si in voga, afla ca toamna 2011 iti propune o serie de tendinte numai bune de urmat pentru a-ti infrumuseta locuinta! Iata, asadar, cinci dintre cele mai interesante trenduri in decorarea casei!

- 2011-10-21 2011-10-21
Articole din amenajarea-casei
Pentru specialisti
Sfatul expertului
Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui
Cauta-ti perechea
Sfatul expertului
Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui