Amenajarea casei

#aspirator #curatenie #electrocasnice

Cum sa prelungesti viata unui aspirator

Un aspirator pare a nu necesita prea multa atentie insa, pentru ca acesta sa fie eficient, este indicat sa te ocupi de cateva aspecte legate de mentenanta . Curatarea unui aspirator in mod constant va prelungi viata aparatului electrocasnic si te va scuti de costurile de reparare sau inlocuire a sa. Iata cateva sfaturi pentru prelungirea vietii unui aspirator:


1 Inainte de orice operatie de mentenanta, asigura-te ca aspiratorul este scos din priza. Daca aspiratorul porneste in mod neasteptat atunci cand il cureti, te poti rani destul de grav.


2 Verifica constant sacul sau cutia in care se aduna praful si curata-le sau inlocuieste-le atunci cand sunt pline. Chiar daca saculetul aspiratorului este umplut doar pe jumatate, aparatul nu va functiona la fel de bine ca in cazul in care acesta ar fi fost curatat sau schimbat. Nu uita, aerul trebuie sa treaca prin sacul de colectare a prafului. Daca acest recipient este plin, aspiratorul va avea nevoie de mai multa putere pentru a functiona in parametri normali si se va incalzi. In timp, aparatul electrocasnic nu va mai fi atat de eficient.


3 Este recomandat sa citesti instructiunile de folosire dupa ce iti achizitionezi un aspirator. Fii atent la explicatiile referitoare la curatarea sau inlocuirea sacilor de colectare a prafului si mizeriei si asigura-te ca procedezi corect. De asemenea, fii atent sa folosesti saci speciali creati pentru modelul tau de aspirator. Altfel, este posibil ca praful sa ajunga pe alte componente ale aspiratorului si sa le defecteze.


4 Curata periile dupa fiecare aspirare. Acorda o atentie speciala periilor pentru carpete, ce contin rotite si orificii mici care se pot infunda cu par si mizerie. O perie infundata te va obliga sa folosesti aspiratorul mai mult timp decat in mod normal. Aparatul va fi suprasolicitat si se poate strica.


5 Curata sau inlocuieste filtrele de praf. In functie de modelul de aspirator pentru care ai optat, este posibil sa fii nevoit sa faci aceasta operatiune dupa fiecare utilizare a aparatului sau o data la cateva luni. Modelele noi de aspiratoare au filtre din plastic, ce pot fi scoase si curatate foarte usor. Atentie insa, sterge bine filtrul de praf sau lasa-l sa se usuce inainte de a-l pune la loc. Unele filtre sunt fabricate din hartie sau materiale textile si, chiar daca nu pot fi spalate, pot fi scoase si scuturate de praf sau inlocuite, la nevoie.


Sfaturi utile:
 

  • nu aspira niciodata obiecte de dimensiuni mici, de tipul pixurilor, brichetelor sau coji de portocala etc. Ridica-le cu mana sau foloseste o matura daca sunt mai multe, inainte de a folosi un aspirator.
     
  • atentie la cablul de alimentare. Este indicat ca acesta sa nu stea atarnat de mobilier in timp ce aspiri. De asemena, asigura-te ca nu este incalcit si ca are o lungime suficienta astfel incat sa nu fie tras accidental din priza in timp ce folosesti aspiratorul. Scoaterea repetata din priza in timp ce aparatul functioneaza poate duce la aparitia unor defectiuni ale sistemului electric.
     
  • opreste aspiratorul imediat ce auzi un zgomot ciudat “de sufocare”. Scoate-l din priza si verifica tevile pentru ca cel mai posibil au fost infundate din cauza unui obiect voluminos.
     
  • daca ai un aspirator mai vechi dar inca functional, poti sa-i mai prelungesti viata schimbandu-i piesele uzate si curatandu-i filtrele in mod regulat.
     

Sursa foto : www.vacuumclub.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa creezi un decor deosebit folosind un paravan decorativ?

Experti Casa

Pentru specialisti

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Pune o intrebare