Amenajarea casei

#materiale #tablou #fotografii #rama

Cum sa confectionezi o rama foto

Ramele de fotografii sau tablouri imbraca imagini placute si amintiri pe care vrem sa le pastram mereu aproape. Acesta este unul dintre motivele pentru care poti incerca sa confectionezi singur acasa o rama, impreuna cu prietenii sau cu familia. Foloseste materiale dintre cele mai inedite si acorda un plus de valoare fotografiei pe care urmeaza sa o expui.

 

1 Cauta jocurile copilariei

Probabil ca si acum pastrezi cateva din jocurile preferate din copilarie. Fie ca este vorba de un puzzle, lego, o colectie de masinute sau un joc de sah, este momentul sa le stergi de praf si sa le folosesti in scopuri practice. Achizitioneaza o rama din lemn, simpla, sau confectioneaza una din rigips, polistiren, lemn etc pentru a o folosi pe post de suport.

Lipeste piesele colorate cat mai aproape una de cealalta, pana cand intregul ansamblu prinde o forma. Nu alatura piese foarte diferite ca dimensiune sau categorie.

Poti realiza o rama vesela pentru un decor prea serios sau pentru camera copiilor.
2 Alege materiale naturale

 Stii scoicile acelea mici pe care le aduni intotdeauna de la mare, dar nu le-ai gasit pana acum o intrebuintare ? Iata ca a venit momentul. Imbraca rama veche in scoici. Daca nu reusesti sa le lipesti, ia o bucata de hartie mototolita, rostogoleste-o prin lipici si pozitioneaz-o intre scoica si suprafata pe care vrei sa o lipesti.

In cazul in care aspectul natural al scoicilor nu te multumeste, le poti picta ulterior in culorile potrivite.

Nisipul este o varianta care iti pune creativitatea la incercare. Poti folosi nisip natural sau nisip de diferite culori din magazine. Il poti combina cu pietricele sau bucati de scoici.

Aplica lipici sau aracet pe rama curata si presara nisipul aleatoriu sau urmarind un anumit model.
3 Coloreaza cu ajutorul ambalajelor

Fie ca alegi capacele verzi de la sticlele de bere, pe cele albastre de la sticlele de apa minerala sau pe cele colorate de la sticlele de suc, vei putea combina culorile in asa fel incat sa realizezi o lucrare de invidiat.
In acest caz, alege o rama cu laturile mai mari, pentru a putea alatura cel putin 2 capace.

Cutiile de suc sau de bere sunt de asemenea originale, deoarece au culori foarte aprinse si clare. Decupeaza partile cele mai clare in formele si marimile potrivite si lipeste-le pe suport.
4 Realizeaza un model spectaculos

Alege fragmente de ziar, decupeaza-le si lipeste-le pe rama. Cauta ziare vechi pentru un aspect cat mai original. Le poti aplica perfect netede sau le poti sifona putin pentru un plus de volum. Lipeste-le cu aracet in mai multe straturi, pana cand rama prinde aspectul dorit.

Poti alege o portiune de titlu amuzanta sau reprezentativa pentru tine si lipeste-o in final intr-o zona in care sa se poata descifra.

Spuma poliuretanica este unul dintre materialele ce nu va putea fi recunoscut de catre nimeni. O poti modela dupa bunul plac, in orice forma si dimensiune doresti.  Aplica stratul de spuma in functie de dimensiunea ramei si joaca-te cu ajutorul unui betisor. Dupa ce i-ai dat forma dorita, asteapta cateva minute sa se usuce si indeparteaza portiunile in exces.

Poti aplica orice tip de culoare, vopsea sau spray de vopsea.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa creezi un decor deosebit folosind un paravan decorativ?

Experti Casa

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea