Amenajarea casei

#amenajare dormmitor #dormitor #somn odihnitor

Cum sa amenajezi dormitorul pentru a te bucura de un somn odihnitor

Dormitorul poate fi o camera functionala, iar situatia epidemiologica din ultimele luni ne-a aratat ca ne putem amenaja acasa, in multe situatii, intr-o singura incapere, un birou, o sala de cinema, o biblioteca, un loc de joaca pentru copii, o sala de clasa și un spatiu pentru realizarea activitatilor sportive. Insa, nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca dormitorul este camera in care trebuie sa ne relaxam si sa ne bucuram de un somn odihnitor.

 

De la culori si sunete pana la mobila si stil, fiecare element de decor este important pentru decorarea dormitorului, acel spatiu personal la care ne intoarcem in fiecare seara si in care speram sa gasim liniste.

Iata cateva trucuri pentru amenajarea corecta a unui dormitor:

Patul - punctul central al camerei

Nu este o surpriza pentru nimeni faptul ca patul este punctul central al unui dormitor. Salteaua pe care o alegi joaca un rol esențial pentru a te bucura de un somn odihnitor. Daca salteaua are multe deformari, este prea tare sau prea moale, posibilitatea sa stai treaz o noapte intreaga ori sa te trezesti frecvent creste. De asemenea, perna pe care o alegi este foarte importanta, deoarece te ajuta sa iti mentii corpul intr-o pozitie corecta si sa te trezesti relaxat dimineata. Nu trebuie ignorata nici lenjeria, care ar fi bine sa fie din tesaturi de calitate, placute la atingere. Nu in ultimul rand, pilota pe care o folosesti poate contribui la o mai buna calitate a somnului. Cand adormi, temperatura corpului scade si, de aceea, este important sa ai o pilota care sa iti tina de cald, astfel incat sa te trezesti revigorat.

Intunericul - solutia pentru un somn odihnitor

Cantitatea de lumina din dormitor va afecta calitatea somnului, deoarece corpul uman functioneaza dupa un ritm circadian care, atunci cand sufera modificari, te impiedica sa te odihnesti corespunzator in timpul noptii sau sa iti desfasori corect activitatea in timpul zilei. Stilul de viata modern poate perturba mediul intunecat si calm de care corpul are nevoie pentru a se odihni. Dispozitivele moderne, precum ceasurile digitale, televizoarele, telefoanele si computerele, pot lumina o camera si astfel sa intrerupa somnul REM. De obicei, aceasta este etapa in care visam, somnul este mai putin profund, iar persoanele care se trezesc in aceasta faza nu se vor simti odihnite. O solutie pentru dormitoare o reprezinta mobilierul cu compartimente secrete, astfel incat sa poti ascunde dispozitivele moderne in timpul noptii. Cu cat camera este mai intunecata, cu atat somnul va fi mai odihnitor.

Culorile si sunetele - elemente disturbatoare sau factori de baza pentru odihna

Culorile luminoase si vibrante pot fi placute pentru amenajarea unei camere, insa nu sunt o alegere buna pentru decorarea dormitorului, mai ales daca ai probleme cu somnul. In schimb, nuantele linistitoare si calme, precum albastru deschis si verde pastel, sunt ideale pentru dormitor. Daca vrei totusi sa integrezi culori puternice in decorul general, alege perne sau opere de arta in accente puternice.

Pe langa culori, zgomotul de fond poate avea un impact puternic asupra somnului. Sunetele naturii te pot ajuta sa adormi mai usor. Poti aduce astfel de muzica in camera de dormit folosind o mica fantana, clopotei la fereastra sau un dispozitiv electronic - ascuns insa in mobilier.

Nu uita sa pastrezi camera ordonata, pentru ca si acest aspect poate afecta calitatea somnului.

Sursa foto: Gorodenkoff/ Shutterstock

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Ce influenta are echinoctiul de toamna asupra noastra

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului