Amenajarea casei

#debransare #centrala termica #debransare caldura #reteaua de termoficare

Centrala termica: debransarea de la reteaua de termoficare

Te-ai hotarat sa iti montezi propria centrala termica? Daca da, pentru inceput este esential sa duci la bun sfarsit procedura de debransare de la reteaua centralizata de termoficare. Afla, in continuare, tot ceea ce trebuie sa stii!

Pentru inceput, atunci cand ai in vedere montarea unei centrale termice de apartament , este important sa fii la curent cu faptul ca debransarea de la agentul termic centralizat trebuie sa fie definitiva si nu pe o perioada limitata (solicitare care poate fi realizata in cazul unor constructii, consolidari, transformari, extinderi etc.).

Urmatorul pas este depunerea unei cereri la Asociatia de proprietari, in care soliciti debransarea de la reteaua centralizata de termoficare. In situatia in care blocul in care locuiesti este contorizat - cu alte cuvinte, beneficiaza de contorizare de tipul gigacalorimetrelor sau a repartitoarelor de caldura -, nu iti va trebui decat acordul Asociatiei de proprietari, nu si intocmirea Referatului tehnic de specialitate de catre furnizorul de energie termica .

Daca, in schimb, blocul nu este contorizat, va trebui sa soliciti (sau sa apelezi la Asociatia de proprietari) furnizorului intocmirea Referatului tehnic de specialitate referitor la efectele modificarii instalatiei de incalzire comuna si propunerile cu privire la repartizarea cheltuielilor pentru proprietatile ramase in condominiu.

Este important de retinut ca furnizorul de energie termica nu poate refuza debransarea individuala de la reteaua centralizata a niciunui consumator, nici prin emiterea referatului, nici printr-un alt document. Atat timp cat ofera un preaviz de 30 de zile calendaristice, orice consumator beneficiaza de dreptul de a rezilia contractul cu furnizorul de agent termic.

Odata emis Referatul tehnic de specialitate de catre furnizorul de energie termica, Adunarea generala a Asociatiei de proprietari decide cu privire la modificarea realizata si stabileste felul in care va fi inregistrat si repartizat consumul de energie termica, dar si procedura de incasare a acestuia. Adunarea generala nu poate refuza debransarea unui consumator de energie termica, conectat la reteaua centralizata, putand lua hotarari strict legat de efectele pe care le va avea debransarea asupra utilizatorilor ramasi in condominiu.

Urmatorul pas este debransarea propriu-zisa. Aceasta poate fi realizata de orice firma specializata, atat timp cat respecta cerintele prevazute in Referatul tehnic. Verificarea debransarii va fi realizata de catre reprezentatii Asociatiei de proprietari.

Interventiile pe care le va presupune instalarea unei centrale termice se fac strict pe baza unui proiect avizat de proiectantul initial al cladirii sau pe cea a unei expertize tehnice realizate de catre un expert tehnic si se consemneaza in cartea tehnica a constructiei. Instalatiile de incalzire centrala, aferente unui imobil condominial, nu trebuie modificate de catre consumatorii de agent termic decat in baza unei documentatii tehnice, aprobate de catre furnizorul de energie termica.

Sursa foto: tradekey.com
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa creezi un decor deosebit folosind un paravan decorativ?

Experti Casa

Pentru specialisti

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului