Amenajarea casei

#case de lux #verona #apartament medieval #castel verona

Case de lux: un superb apartament medieval in centrul Veronei

O locuinta in centrul Veronei vine cu destule surprize, dar si cu un pret pe masura. Zona centrala a orasului indragostitilor Romeo si Julieta a supravietuit secolelor, multe dintre cladiri avand o vechime de peste 800 de ani. Deocamdata, proprietarul luxosului apartament nu s-a hotarat la un pret fix, desi suma estimata se apropie de 3,5 milioane euro. Iata cum arata un luxos apartament din secolul XIII.

 

Parte a unui palat

Apartamentul este parte integrata a luxosului Palat Mazzanti, cu o vechime de aproximativ 800 de ani, amplasat in mijlocul vechiului centru istoric al Veronei. Cu iesire directa in Piazza delle Erbe, locuinta aproape ca nu are rival pe piata imobiliara din zona. Frescele de pe fatadele cladirilor din ansamblului Casa Mazzanti poarta semnatura lui Alberto Cavalli, transformand Palatul Mazzanti intr-un adevarat monument.

270 mp de lux

Amplasat la etajul trei al Palatului, apartamentul ofera o priveliste magnifica asupra imprejurimilor Veronei, cat si asupra forfotei din Piazza delle Erbe, zona intesata de restaurante de lux si mici magazine de bijuterii si suveniruri.

Trei dormitoare, un living room spatios, un hol larg, o bucatarie moderna si trei bai, dintre care una prevazuta cu jacuzzi, sunt emblema celor 270 de mp de lux pe care ti-i ofera aceasta locuinta.

Eleganta clasica si stil modern

Modelarea designului interor pentru a-l adapta la necesitatile secolului XXI nu a fost un efort pentru designerii italieni, in conditiile in care locuitorii Veronei de acum opt secole erau adeptii locuintelor luxoase. Combinatia dintre stilul epocii medievale si dotarile de ultima ora nu este contrastanta, chiar daca in baia dormitorului principal si-a facut aparitia un jacuzzi de ultima generatie. Spatiul generos al apartamentului a permis acest lucru, asa cum a permis si dotarea bucatariei cu echipamente de ultima generatie.

Piatra, marmura si lemn

Un farmec deosebit il ofera pastrarea materialelor de finisaj tipice secolului XIII. Lemnul care incorseteaza tavanul livingului, marmura omniprezenta si piatra din hol sunt elemente care se imbina fericit in designul apartamentului de lux.

Sursa foto: europeanrealestate.org

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Cum alegi data perfecta pentru nunta ta

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare