Ziarele vechi nu trebuie aruncate la gunoi. Daca nu planuiesti sa le reciclezi, afla cum le poti folosi in casa.
Aruncarea ziarelor dupa ce sunt citite creeaza zeci de tone de reziduuri de hartie care ar putea fi refolosite. Nu astepta insa ca altii sa recicleze hartia, poti refolosi chiar tu ziarele vechi in casa ta, in mai multe moduri inedite.
Origami si bricolaj
Hartia de ziar poate fi folosita cu succes pentru bricolaj, origami si chiar papier mache. Atunci cand o impaturesti, hartia este mai usor de controlat decat cea colorata din comert, dar este si mai sensibila si poate fi rupta mai usor.
Curatarea suprafetelor de sticla
Poti folosi ziarele vechi pentru a-ti curata ferestrele si alte suprafete din sticla fara detergenti scumpi si toxici. Inmoaie hartia de ziar in apa cu putin otet de vin alb si vei curata suprafetele din sticla fara sa lasi urme. Nu este recomandat sa folosesti aceasta idee si pentru sticla electrocasnicelor (ecranul televizorului etc.) deoarece nu o va curata la fel de bine.
Pornirea focului
Fie ca vrei sa pornesti focul in semineu sau te pregatesti pentru un gratar in aer liber , un sul de ziare vechi rulate poate fi cel mai bun "bustean" pentru pornirea focului.
Bariera pentru buruieni
Daca preferi razoarele inaltate in gradina ta, mai usor de intretinut si controlat decat plantatul direct in pamant, poti folosi hartia de ziar ca izolant inainte sa le umpli cu pamant. Ziarele vechi vor tine buruienile departe de razoarele tale inaltate.
hartie de impachetat
Cauta pagini colorate in ziarele vechi si foloseste-le pentru a impacheta cadouri. Chiar daca optezi pentru ziare tiparite doar cu cerneala neagra, poti realiza un ambalaj deosebit pentru un cadou cu o foarfeca si cu lipici.
Deodorant in frigider
Tapeteaza zona din frigider in care tii legumele cu ziare vechi si vei observa o schimbare. Hartia de ziar absoarbe umezeala si mirosul legumelor si frigiderul tau va mirosi mai proaspat. Schimba insa hartia o data la cateva zile daca se umezeste foarte mult.
Ajutor pentru fructele necoapte
Stiai ca fructele necoapte se coc mai repede atunci cand sunt pastrate impaturite in hartie de ziar ? Fie ca este vorba despre piersici sau avocado sau alte fructe, impaturirea in ziare vechi le ajuta sa se coaca mai repede. Daca impachetezi si banane, fii cu ochii pe ele, deoarece se pot coace si strica mult mai repede ca alte fructe.
Curatarea inoxului
Chiuveta ta de inox poate reveni la stralucirea proaspata daca o speli delicat cu ziare inmuiate in apa. Atata vreme cat freci cu gentilete, obiectele de inox inoxidabil pot fi curatate cu ziare la fel de bine ca folosind solutii de curatat chimice.
Litiera pisicii
Tapeteaza litiera pisicii cu ziare vechi inainte de a turna nisipul absorbant special si acesta nu se va mai lipi de litiera atunci cand este umezit.
Impachetarea coletelor
Inlocuieste folia de plastic cu bule cu multe ziare vechi si coletul tau va ajunge la destinatie in siguranta. Include si cateva sugestii despre cum destinatarul poate refolosi hartia de ziar din colet.
Sursa foto: Dashofcalamity.wordpress.com